Connect with us

EVENIMENT

Dosarul Gigină: Fostul vicepremier Gabriel Oprea, ACHITAT în dosarul polițistului din coloana oficială mort în accident

Publicat

Gabriel Oprea a fost achitat, luni, la Tribunalul București, în procesul în care este acuzat de ucidere din culpă după accidentul din 2015 care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.

„Solutia pe scurt: În baza art. (…) din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Oprea Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, se arată în senința Tribunalului București.

Administratorul societății care făcea lucrări în zona accidentului, Petre Mazilu, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere.

Societatea acestuia a fost condamnă la „pedeapsa amenzii penale constând în 220 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 1.500 lei, inculpata urmând a plăti statului o amendă penală în cuantum de 330.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”.

Decizia nu este definitivă.

Verdictul vine la 8 ani după ce poliţistul a murit într-un accident în timp ce făcea partea din coloana oficială cu care Gabriel Oprea.

(sursa: Mediafax)

1 Comentariu

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO: Accident în Alba Iulia. Un adolescent de 14 ani, aflat pe o trotinetă, a lovit o mașină

Publicat

foto: accident în alba iulia. un adolescent de 14 ani,

FOTO: Accident în Alba Iulia. Un tânăr aflat pe o trotinetă a lovit o mașină care circula legal. Accidentul s-a produs miercuri seară, pe Calea Moților, în zona Kaufland din Cetate. 

La fața locului a fost solicitată o ambulanță, care i-a acordat primul ajutor. Starea lui este bună și nu a necesitat spitalizare.

Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în accident a fost implicat un adolescent de 14 ani, care a acroșat un autoturism care se deplasa legal.

Incidentul va fi…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: Piața de capital trebuie să devină motorul tranziției spre o economie verde și digitală

Publicat

remus lapusan3.jpg






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, subliniază importanța strategică a pieței de capital în contextul transformărilor economice și tehnologice ale României, insistând asupra nevoii de a consolida această piață ca instrument de finanțare pentru dezvoltarea durabilă și inovare.

„România nu își poate baza dezvoltarea exclusiv pe bugetul de stat. Dacă vrem să accelerăm tranziția către o economie verde…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Sorin Grindeanu: PSD nu susține reducerea salariilor în sectorul public

Publicat

noua lege a pensiilor speciale. grindeanu: se va ieși la

PSD nu susține reducerea salariilor în sectorul public, anunță președintele formațiunii, Sorin Grindeanu, după o ședință a Biroului Politic Național.

„Votul a fost unanim. PSD-ul nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul bugetar. Pe scurt, despre asta este vorba”, a declarat Grindeanu, citat de Mediafax.

El a spus că cele ”10-11 miliarde” cât s-ar economisi printr-o asemenea măsură ”pot fi luate din altă parte”.

Liderul PSD a precizat că, deși…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Moment emoționant cu Andrei Rațiu în prim-plan, după meciul cu San Marino. Gestul făcut pentru un suporter venit din Spania

Publicat

video: moment emoționant cu andrei rațiu în prim plan, după meciul

VIDEO: Moment emoționant cu Andrei Rațiu, la finalul meciului câștigat de România cu 7-1 în fața echipei din San Marino. 

Fotbalistul originar din Alba, i-a dăruit ghetele unui suporter român venit din Spania la Ploiești, unde s-a desfășurat meciul.

Imaginile au fost postate pe Facebook de Echipa Națională de Fotbal a României.

”Mii de kilometri străbătuți pentru un vis devenit realitate! Un suporter român, stabilit la Almeria, în Spania, a venit la Ploiești special…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe