Connect with us

EVENIMENT

UPDATE:DOSARUL RETROCEDĂRILOR: Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, Cristian Borcea – 5 ani. S-a predat

Publicat

sursa foto: facebook

Fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
În acelaşi dosar, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare.

UPDATE: Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost încarcerat, vineri dimineaţa, la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al acestei unităţi de detenţie, Gabriela Livadariu.

Ea a precizat că timp de 21 de zile Borcea se află într-o perioadă de carantină în care se fac informările despre obligaţii, drepturi, responsabilităţi şi programul zilnic.

„Se fac analizele medicale, evaluări psihologice şi educaţionale, iar la sfârşitul celor 21 de zile se analizează în comisia de stabilire a regimului de executare (a pedepsei n.r.)”, a afirmat Livadariu. Ea a adăugat că, în funcţie de acest regim, poate fi transferat în alt penitenciar profilat pe regimul respectiv.

Condamnările sunt cu mult mai mari faţă de cele date de instanţa de fond (Curtea de Apel Bucureşti) în iulie 2017, când Radu Mazăre primise de 4 ani de închisoare cu suspendare, iar Cristian Borcea fusese achitat.

Radu Mazăre a fugit din România şi se află în prezent în Madagascar.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Alături de Radu Mazăre au fost trimişi în judecată mai mulţi membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa, printre care: Nicuşor Constantinescu – fost preşedinte al CJ Constanţa şi fost consilier municipal; şeful Direcţiei Administraţie Publică – Constantin Racu; şeful Direcţiei Patrimoniu – Daniela Ramona Dospinescu; şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii – Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Celelalte persoane trimise în judecată sunt funcţionari din Primăria Constanţa, funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, mandatari, notari publici, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care şi Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, foşti acţionari ai echipei de fotbal Dinamo Bucureşti), interpuşi cumpărători de terenuri şi un evaluator agreat de Primăria Constanţa, acuzaţi de procurori de săvârşirea de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau de complicitate ori instigare la aceste infracţiuni.

În acest dosar a fost trimis în judecată şi notarul Jean Aurel Andrei, soţul preşedintei Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.

„Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (…) În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată – aproape un milion de metri pătraţi”, susţin anchetatorii.

Procurorii anticorupţie precizează că au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, „adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice”.

Conform DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi în această cauză s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro – prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Cristian Borcea este acuzat că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială „Holiday Club Neptun” SA. Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă – Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Având complicitatea unui notar, cei doi au acţionat ca mandatari în numele acesteia şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătraţi. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude, la preţuri foarte mici.

Potrivit DNA, Cristian Borcea a cumpărat de la cei doi asociaţi, la preţuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătraţi. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa a luat act de „vânzările” şi „revânzările” de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă, pe baza unor referate aprobate de primarul Radu Mazăre.

Procurorii mai arată că membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 şi Radu Mazăre au emis înscrisuri în baza cărora s-au constituit nelegal drepturi de proprietate privată pentru 96 de terenuri intravilane din patrimoniul municipiului Constanţa şi din domeniul public al statului, ale căror preţuri au fost mult subevaluate.

Conform calculelor făcute de procurori, raportând preţul plătit pentru drepturile succesorale cu preţul terenurilor cedate de Primăria Constanţa şi vândute ulterior, inculpaţii au obţinut profituri enorme. Spre exemplu, Cristian Borcea a fost împroprietărit cu 8.990 de metri pătraţi în zona Mamaia Nord, teren pe care l-a vândut cu 449.541 de euro (50 euro/mp), faţă de cei 54 de euro (0,006 euro/mp) reprezentând suma investită. În total, Cristian Borcea a fost împroprietărit de Primăria Constanţa cu 29.000 de metri pătraţi. (AGERPRES)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

România – Bosnia-Herțegovina, 1-3: înfrângere în preliminariile Cupei Mondiale 2026, după meciul la Zenica

Publicat

românia – bosnia herțegovina, 1 3: înfrângere în preliminariile cupei mondiale 2026,

Echipa națională de fotbal a României a pierdut meciul cu Bosnia-Herțegovina, sâmbătă seara, scor 1-3. Partida s-a disputat pe Stadionul Bilino Polje – Zenica.

Partida a contat pentru Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.

În minutul 17, a marcat 1-0 pentru România Daniel Bîrligea.

Pentru Bosnia au marcat Džeko în minutul 49, Bajraktarević în minutul 79 și Tabakovic în minutul 90+4.

Într-o atmosferă ostilă, marcată de scandări xenofobe la adresa…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Memoria martirilor greco-catolici, omagiată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca

Publicat

expo martiri2.jpg






Muzeul Etnografic al Transilvaniei a găzduit, la finalul acestei săptămâni, vernisajul expoziției foto-documentare „Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români”, dedicată celor șapte episcopi martiri beatificați la Blaj în 2019: Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.

Expoziția prezintă fotografii de epocă, corespondență,…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Accident mortal la Ocoliș. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina într-o vale

Publicat

foto: accident mortal la ocoliș. un tânăr de 20 de

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit în urma unui accident rutier grav petrecut sâmbătă pe DC 184G la Ocoliș. Acesta s-a răsturnat cu mașina într-o vale, la o diferență de nivel de 2,5 metri.

Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 15 noiembrie, polițiștii din orașul Baia de Arieș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DC 184G, pe raza localității Ocoliș, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Un tânăr de 20 de ani din Cluj a murit într-un teribil accident în Cheile Runcului. A căzut cu mașina peste 2 metri în gol

Publicat

accident 2.jpg






Un tânăr de 20 de ani din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, și-a pierdut viața sâmbătă, 15 noiembrie, într-un accident cumplit petrecut pe un drum comunal din județul Alba.

Tânărul a căzut cu mașina aproxumativ 2,5 metri în albia văii Ocoliș și a murit pe loc,

A pierdut controlul volanului în curbă

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Baia de Arieș au fost alertați prin 112 cu privire la producerea…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe