Connect with us

EVENIMENT

Două angajate ale unei bănci din Neamț, acuzate că au furat 270.000 de euro din conturile clienţilor

Publicat

femeie-catuse-arestata-inchisoare-300x169

Două angajate ale unei bănci au fost reţinute, marţi, de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice Neamţ, ele fiind acuzate că au furat circa 270.000 de euro din conturile unor clienţi.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 - 2019, două femei de 34, respectiv 38 de ani, profitând de funcţiile deţinute în cadrul unei unităţi bancare, ar fi acţionat pentru delapidarea de importante sume de bani din conturile unor clienţi în modalitatea însuşirii pentru sine, fiind creat un prejudiciu estimat la 270.000 de euro", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Neamţ.

Poliţiştii au efectuat, marţi, şase percheziţii domiciliare şi au ridicat înscrisuri cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor.

Cele două angajate ale băncii au fost aduse cu mandat la sediul IPJ Neamţ iar în baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de acestea.

Femeile sunt acuzate de delapidare, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Întâmpinarea Domnului: Aducerea Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim, pe 2 februarie. Semnificații pentru credincioși

Publicat

calendar ortodox, 27 ianuarie: aducerea moaștelor sfântului ierarh ioan gură

Întâmpinarea Domnului este prăznuită pe 2 februarie, la 40 de zile de la naștere, când Iisus a fost adus la Biserică.

Potrivit Calendarului Ortodox 2026, Întâmpinarea Domnului este sărbătoare cu cruce roșie.

Astfel, la 40 de zile de la Nașterea Domnului, Biserica cinstește aducerea Pruncului Iisus la Templul din Ierusalim de către Maica Domnului și Dreptul Iosif, potrivit rânduielii Legii Vechiului Testament.

Praznicul poartă numele de Întâmpinarea Domnului pentru că,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

OPINIE - Lucian Urcan: Despre zăpadă și asumare

Publicat

opinie lucian urcan: despre zăpadă și asumare

Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând. Zăpada și asumarea, zic. Începem cu asumarea, care pare a fi peste tot și nicăieri în același timp.

Când am început să aud mai des în jur expresia “îmi asum” am zis că gata, se vindecă societatea. Oamenii își dau seama unde greșesc atunci când greșesc, realizează care-s consecințele faptelor lor și - prin urmare - vor face tot posibilul să îndrepte situația, că doar și-o asumă.

Mă loveam de verbul ăsta...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Spectacol și reveniri spectaculoase la Transylvania Open 2026. Yue Yuan merge mai departe, româncele eliminate la dublu

Publicat

dublu transylvania open foto bogdan borodi.jpeg






Zi plină de emoții și răsturnări de situație pe terenurile de la BTarena, unde Transylvania Open 2026 a oferit publicului meciuri intense atât pe tabloul de simplu, cât și la dublu.

Sportiva din China, Yue Yuan, a reușit una dintre cele mai importante victorii ale zilei, eliminând-o în trei seturi pe Antonia Ruzic, cap de serie numărul șase al turneului. Deși jucătoarea din Croația a început mai bine...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu

Publicat

”alba neagra” între alba și cluj în procesul dintre cel mai

Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie. 

Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe