Connect with us

EVENIMENT

Două case din Giurgiu, distruse într-un incendiu provocat de un scurtcircuit

Publicat

Pompierii au intervenit, marţi dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperişurile a două case din municipiul Giurgiu, focul izbucnind, cel mai probabil, de la un scurtcircuit electric.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, incendiul a izbucnit în podul unei case şi s-a extins şi la clădirea învecinată.

"În această dimineaţă (marţi dimineaţă n.r.), pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Căminului din municipiul Giurgiu. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o cisternă şi o ambulanţă SMURD. La momentul sosirii, echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la nivelul podului unei case şi se propagase şi la acoperişul unui imobil învecinat", a precizat marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Monalisa Frâncu, conform comunicatului.

În urma incendiului, a ars acoperişul celor două case pe o suprafaţă de aproximativ 250 de mp şi s-au deteriorat tavanele.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost scurtcircuitul electric. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

ACCIDENT RUTIER pe raza localității Unirea, pe DN1: Impact între un microbuz și un autoturism

Publicat

accident rutier pe raza localității unirea, pe dn1: impact între

Un accident rutier a avut loc joi dimineață, 5 februarie 2026, în jurul orei 07.10, pe raza localității Unirea din județul Alba.

Potrivit reprezentanților IPJ Alba, accidentul s-a produs pe DN 1.

Din primele informații în accidentul rutier sunt implicate un autoturism și un microbuz.

Traficul rutier este blocat în zona accidentului.

Întrebați de reporterul alba24.ro dacă la fața locului intervin pompieri militari ai ISU Alba, purtătorul de cuvânt al instituției a declarat...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

NBC: Sărmaş vs. Tarcea la Primărie. Câte bilete a vândut Melania la Cluj. Declaraţie de iubire de la André Rieu pentru BT Arena

Publicat

trafic aglomerat floresti 2001.jpg






Pentru a fi printre primii care citesc No bine, Cluj newsletterul de umor produs de Cluj24 – scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru abonare gratuită.

Ştirile săptămânii în Cluj, comentate cu umor şi autoironie

🟠 Primăria suspendă lucrările la Centura Metropolitană din cauza unui conflict între constructori, conflict care a declanşat şi o anchetă penală....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Parlamentarii propun instituirea zilei de 9 februarie drept Ziua Alesului Local. Ce va marca aceasta

Publicat

legea de combatere a extremismului, adoptată de senat în forma

Parlamentarii propun instituirea zilei de 9 februarie drept Ziua Alesului Local. Potrivit aleșilor, prin instituirea acestei zile se marchează data primelor alegeri ale autorităţilor administraţiei publice locale după Revoluţia din 1989.

O propunere legislativă privind instituirea Zilei Alesului Local a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere pe 4 februarie. Proiectul este inițiat de fostul premier Victor Ponta, fiind susținut, printre alții și de parlamentarii PSD de Alba,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Zodia care va avea parte de o surpriză uriașă pe 5 februarie. Nimeni nu se aștepta la asta

Publicat

horoscop sursa pexels.jpg






Data de 5 februarie vine cu energii astrale puternice, iar pentru una dintre zodii, Universul pare să fi pregătit un adevărat moment de cotitură.

Astrologii spun că este o zi care poate schimba radical cursul lucrurilor, mai ales într-un domeniu esențial al vieții.

Zodia norocoasă a zilei este Scorpionul

După o perioadă marcată de tensiuni, decizii grele și multe întrebări fără răspuns, Scorpionii...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe