Connect with us

EVENIMENT

Două cazuri de coronavirus, primele din județ, confirmate în Brăila

Publicat

Prefectura Brăila a anunțat, duminică, primele două cazuri de coronavirus confirmate în judeţ, la două persoane care se aflau în carantină instituţionalizată.

„Astăzi,15.03.2020, au fost confirmate primele două cazuri de COVID-19 în Brăila. Cele două persoane provin din centrul de carantină. În momentul acesta sunt internate şi izolate la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. Cele două persoane au sosit, în mod controlat, de la punctul de trecere a frontierei în data de 12.03.2020 şi introduse direct în spaţiul de carantină, neavând contact cu alte persoane”, anunţă Prefectura.

În momentul de faţă, în judeţul Brăila sunt 36 de persoane în carantină instituţionalizată şi 134 aflate în izolare voluntară la domiciliu.

Prefectul de Brăila, Cătălin Boboc, a arătat că brăilenii aflaţi în spaţiile de carantină instituţionalizată „au asigurate toate condiţiile necesare şi sunt atent monitorizaţi de către instituţiile abilitate, respectând cu stricteţe hotărârile acestora, fără să existe vreun incident până în acest moment”. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, între blestemarea comunismului și osândirea masoneriei. A salvat evrei în război

Publicat

mitropolitul nicolae balan atelierul fotografic emil fischer sibiu 1940 e1759402379598.jpeg






Asociația Cluj24, împreună cu Institutul de Istorie ”George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, lansează proiectul ”Sub cupola extremismului – Figuri istorice românești între așa – zisa trădare și patriotism”.

Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului a fost una dintre cele mai strălucite personalități ale Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX.

Temut și respectat în epocă de oamenii…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Hidroelectrica promite ”o ofertă deosebit de competitivă, pentru populaţie şi industrie”

Publicat

câți clienți casnici are hidroelectrica, cel mai mare producător de

Hidroelectrica promite ”o ofertă deosebit de competitivă, pentru populaţie şi industrie” prin vocea directorului financiar al companiei, Radu Ioan Constantin.

„Oferta Hidroelectrica este deosebit de competitivă. În acest moment, ne apropiem vertiginos spre 900.000 de clienţi casnici. Pe proiecţiile noastre, vom depăşi cu siguranţă un milion de clienţi casnici în portofoliul companiei.

Aceasta, bineînţeles, a pus o presiune deosebită atât pe modelul de business, pentru…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Filarmonica „Transilvania” și-a inaugurat noua casă. Sala Héritage, bijuteria muzicii clujene

Publicat

filarmonica concert 2.jpg






Vineri, 3 octombrie 2025, când Filarmonica de Stat „Transilvania” a susținut primul său concert în noul sediu, Sala Héritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”.

Evenimentul marchează începutul unei noi ere pentru una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale din țară.

Filarmonica „Transilvania” scrie istorie în noua sa sală de concert

La pupitrul dirijoral s-au aflat…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cât mai ține frigul în România: Prognoza meteo până la începutul lunii noiembrie

Publicat

cât mai ține frigul în românia: prognoza meteo până la

Cât mai ține frigul în România: Potrivit prognozei meteo pe următoarele patru săptămâni, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), temperaturile se vor menține, în general, apropiate de valorile normale pentru această perioadă, fără episoade majore de frig accentuat.

Vremea se va menține relativ blândă pentru această perioadă din an.

Așadar, toamna își păstrează tonul moderat, fără schimbări bruște sau episoade severe de răcire până la…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe