Connect with us

EVENIMENT

Două dosare penale și amenzi în valoare de 32.000 de lei, în urma protestului din Bucureşti

Publicat

colaj protest aur

Un bărbat a venit la protestul din Capitală cu arme albe, iar altul cu spray-ul lacromogen, fiindu-le întocmite dosare penale. Alte șapte persoane au fost sancționate, valoarea totală a amenzilor fiind de 32.000 de lei. Cinci persoane au avut nevoie de ajutor medical, potrivit Jandarmeriei București.

Jandarmii au întocmit un act de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, în urma depistării unui bărbat care a participat la protestul in Piața Victoriei, având asupra sa un spray iritant-lacrimogen.

De asemenea, polițiștii Capitalei au depistat un bărbat care avea asupra sa două arme albe. Acesta a fost condus la sediul secției, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirii infracțiunii portul sau folosirea de obiecte periculoase.

Amenzi în valoare de 32.000 de lei

Totodată, jandarmii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei. Două sancțiuni în valoare totală de 20.000 de lei au fost aplicate la Legea 60/1991, art. 26, lit. a (organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise), una în valoare de 10.000 de lei la Legea 60/1991, art. 26, lit. b (nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice) și patru sancțiuni în valoare totală de 2.000 de lei la Legea 60/1991, art. 26, lit. e (instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice).

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

În același context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a dislocat două autospeciale de stins incendii și 2 ambulanțe SMURD.

„Pe timpul acestor adunări publice nu au fost înregistrate evenimente deosebite, astfel că doar 5 persoane au necesitat asistență medicală din partea pompierilor paramedici, 3 dintre acestea fiind transportate la spital pentru investigații amănunțite. Afecțiunile au constat în probleme respiratorii, lipotimie și leziuni ușoare”, arată Jandarmeria.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

CJ Cluj caută finanțare alternativă pentru Spitalul Monobloc de Copii. Alin Tișe: Credit de 250 de milioane de euro prin BEI

Publicat

1767095161 tise parla.jpg






Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat marți, la ZiuaLive, că administrația județeană caută soluții alternative de finanțare pentru Spitalul Monobloc de Copii, inclusiv prin contractarea unui credit de 250 de milioane de euro prin Banca Europeană de Investiții (BEI), în condițiile în care finanțarea prin PNRR rămâne incertă.

Alin Tișe a explicat că proiectul Spitalului de Copii nu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Premieră. UMF lansează primul curs de chirurgie robotică urologică. Anca Buzoianu: Chirurgia robotică a început la Cluj

Publicat

premiera umf cluj.jpg






Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj găzduiește în această perioadă primul curs de chirurgie robotică urologică din România, intitulat WetLab, destinat medicilor specialiști și primari urologi. Evenimentul se desfășoară în cadrul Centrului de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină și marchează un pas important în dezvoltarea chirurgiei robotice la nivel național.

...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Fotbalistul Denis Crișan revine la Cluj-Napoca și devine noul atacant al CFR-ului. A fost crescut de crescut de PSV și Espanyol

Publicat

denis crisan cfr cluj.jpg






CFR Cluj continuă strategia de a investi în tineri jucători cu potențial, anunțând oficial transferul lui Denis Crișan, atacant lateral în vârstă de doar 18 ani. Fotbalistul revine la Cluj-Napoca, orașul său natal, și devine jucătorul echipei din Gruia.

Format în academii de prestigiu din Europa, Denis Crișan are deja un parcurs remarcabil la nivel juvenil. Acesta a făcut parte din renumita academie a celor...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Clădirea emblematică din cărămidă roșie a fostei fabrici Carbochim, într-o nouă etapă de transformare

Publicat

rivus cladirea de caramida 2 scaled.jpg






Prin lucrările de reabilitare a clădirii administrative cu fațadă din cărămidă roșie de pe fosta platformă Carbochim, una dintre cele mai reprezentative construcții industriale ale orașului, păstrate în cadrul proiectului mixed-use RIVUS, este reconsolidată și pregătită pentru etapele următoare.

Clădirea, imagine emblematică a fostei fabrici Carbochim, a fost construită între anii 1949–1952 și are o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe