EVENIMENT
Două femei rănite după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un copac, pe DN2 D în Galați
Două femei din judeţul Suceava au ajuns, joi, la spital, după ce maşina în care se aflau a derapat şi a intrat într-un copac pe DN 24 D, în apropiere de Pădurea Gârboavele din judeţul Galaţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, un bărbat, de 27 ani, din judeţul Suceava, a condus autoturismul pe DN 24 D, pe direcţia Bârlad - Galaţi, şi, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pierzând controlul direcţiei.
Autoturismul a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă, pe sensul opus de mers, şi s-a oprit într-un copac ornamental de pe marginea drumului.
În urma impactului, două femei, pasagere pe bancheta din spate a autoturismului, au suferit mai multe leziuni.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES
EVENIMENT
Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Când ar putea fi acordată prima tranșă
Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar putea primi ajutoare de la Guvern. Prima tranșă ar putea fi acordată în primăvară.
Persoanele care au o pensie sub 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei, cele cu pensii peste 1.500 de lei dar până la 2.000 de lei vor primi 800 de lei.
Persoanele care au pensii mai mici 3.000 de lei ar urma să primească 600 de lei.
Datele pentru 2024 arată că în 23 de județe din România numărul pensionarilor îl depășește pe...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
11 februarie: Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, funcțional la nivel național din 2005
Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 este marcată anual din 2009 și este dedicată creșterii gradului de conștientizare privind utilizarea numărului european de urgență 112.
De asemenea, ziua de 11 februarie este o zi de recunoaștere a activității tuturor celor care contribuie la lanțul de servicii de urgență european, după cum indică site-ul www.eena.org.
Pentru susținerea și dezvoltarea serviciului de urgență 112, la nivel european a fost înființată Asociația...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bolojan avertizează: Reducerea numărului de comune devine inevitabilă dacă nu creștem eficiența administrației locale
Premierul Ilie Bolojan a avertizat marți că administrația publică locală se află într-un moment decisiv și că, în lipsa unor măsuri reale de eficientizare, România ar putea ajunge la reducerea numărului de comune și la reorganizare administrativă.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, unde șeful Executivului a vorbit despre constrângerile bugetare,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CFR Cluj – Rapid, duel decisiv pentru sferturile Cupei României. Meciul din Gruia poate decide soarta calificării în Grupa A
Partida dintre CFR Cluj și Rapid București, programată marți, de la ora 20:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, reprezintă capul de afiș al primei zile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României.
Duelul din Gruia este decisiv pentru stabilirea echipelor calificate în sferturile de finală din Grupa A, într-un context în care calculele calificării rămân deschise până în ultima clipă.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
