EVENIMENT
Două mașini staționate, lovite de un autoturism condus de o șoferiță cu ”alcool la bord”, în Tulcea

Un accident rutier soldat din fericire doar cu pagube materiale s-a produs sâmbătă, în Tulcea, iar vinovată de producerea accidentului este o conducătoare auto. Polițiștii au avut o surpriză, după ce femeia a fost pusă să sufle în aparatul etilotest.
Potrivit IPJ Tulcea, în seara zilei de 30 mai, o femeie de 38 de ani din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Isaccei, din municipiu, nu a păstrat o distanță laterală corespunzătoare față de două autoturisme staționate regulamentar, cu care a intrat în coliziune.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
EVENIMENT
Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, reacție dură după alegeri: „Românii au tras semnalul de alarmă când partidele dormeau”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a reacționat la rezultatul turului II al alegerilor prezidențiale, câștigate de Nicușor Dan, într-un mesaj ferm de avertisment și speranță.
După ce Nicușor Dan a fost declarat oficial câștigător al alegerilor prezidențiale, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a publicat un mesaj amplu și tranșant, intitulat sugestiv „Inima țării”, în care reflectă asupra rezultatului electoral și trage…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
EXTREMELE Clujului. Comunele unde Nicușor Dan și George Simion au obținut cele mai multe voturi

Rezultatele turului al doilea al alegerilor prezidențiale arată un județ Cluj polarizat între două opțiuni: calea pro-europeană și naționalismul suveranist. Comunele Sic și Măguri-Răcătău oferă cel mai puternic contrast electoral.
Mesajele pro-europene au convins locuitorii din Sic
În comuna Sic, cu o populație majoritar maghiară (97%), candidatul pro-european Nicușor Dan a obținut un scor covârșitor: 92,71%, față de 7,29% pentru contracandidatul său George…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 1.000 de candidați și-au testat cunoștințele la Simularea concursului de admitere la UMF „Iuliu Hațieganu”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a organizat în data de 17 mai cea de-a XVI-a ediţie a Simulării concursului de admitere. La testare au participat 1.052 de candidați din întreaga țară, care au avut ocazia să se familiarizeze cu atmosfera de concurs și să-și testeze nivelul de pregătire al cunoștințelor, în condiții similare celor din ziua examenului de admitere propriu-zis, care va avea loc în luna iulie.
Programele de studii…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
”Sfinții de gheață” din calendarul romano-catolic. Vin ”Orbanul” și ”Medardul”. Frig și ploi în luna mai în Transilvania.

Tradiția ”sfinților de gheață”, pentru că este o poveste din popor, cum se spune, este recunoscută și în alte țări, în special din vestul Europei, precum Germania sau Austria. Este caracterizată de frig, ploi și, mai ales de posibilitatea producerii de îngheț la sol. Așa că, majoritatea locuitorilor din Transilvania au auzit de ”sfinții de gheață”. Mai mult, este și o perioadă care împarte semănatul de primăvară în două pentru că unele plante nu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro