Două minore date dispărute după ce au plecat la şcoală şi nu s-au mai întors acasă au fost identificate de un poliţist aflat în timpul liber, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu.
Potrivit sursei citate, joi după-amiază, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi despre faptul că două minore, surori de 15, respectiv 16 ani, din comuna Mătăsari, ar fi plecat la şcoală şi nu s-au mai întors, după terminarea orelor de program.
Fotografia minorelor şi semnalmentele au fost transmise în cel mai scurt timp către toţi poliţiştii din judeţ, care au demarat activităţi specifice pentru identificarea lor.
"Aflat în timpul liber, pe raza municipiului Târgu Jiu, şeful Postului de Poliţie Mătăsari a fost informat despre dispariţia fetelor, având în vedere faptul că cele două locuiesc pe raza de competenţă a poliţistului. Şeful de post a reuşit să obţină, cu celeritate, informaţii care au condus la identificarea celor două minore, date dispărute de familie, în zona cartierului Slobozia, din municipiul Târgu Jiu, în siguranţă, în timp ce se deplasau, cu un microbuz, către localitatea unde domiciliază. La scurt timp, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale le-au preluat pe cele două surori, le-au transportat la domiciliul lor, din comuna Mătăsari, şi le-au predat părinţilor", a menţionat Miruna Prejbeanu.
Minorele au declarat că, pe perioada dispariţiei, nu au fost victime ale niciunei infracţiuni şi nici nu au săvârşit fapte care să contravină legilor în vigoare. AGERPRES