Connect with us

EVENIMENT

Două pagini dintr-o traducere a Noului Testament, vechi de peste 1.700 de ani, descoperit în Biblioteca Vaticanului

Publicat

fragment noul trestament descoperire biblioteca vaticanului

Un fragment unic dintr-o traducere a Noului Testament realizată în urmă cu 1.750 de ani a fost descoperit de uhn cercetător în Biblioteca Vaticanului. Descoperirea a fost făcută de un cercetător de la Academia de Ştiinţe din Austria, informează DPA.

Ascunse într-un manuscris răzuit şi apoi rescris, cele două pagini conţin aproape întregul text al capitolului al XII-lea din Evanghelia după Matei, a dezvăluit joi expertul în perioada medievală Grigory Kessel.

Este singurul fragment păstrat dintr-un al patrulea manuscris care atestă versiunea în siriaca veche şi oferă un acces unic la modalitatea de transmitere foarte timpurie a textelor biblice, a precizat ÖAW.

Limba siriacă este un dialect aramaic care a apărut în secolul I e.n. dintr-un dialect aramaic local. A avut o pondere importantă în literatura creştină şi în textele religioase.

Potrivit Academiei de Ştiinţe din Austria, traducerea în siriacă a fost scrisă cu cel puţin un secol înaintea celor mai vechi manuscrise greceşti păstrate până în zilele noastre.

Capitolul a fost tradus în secolele al II-lea sau al III-lea şi vorbeşte, printre altele, despre conduita din timpul sabatului.

''În zilele acelea, Iisus mergea prin lanurile de porumb în ziua de sabat'', spune unul dintre pasaje. ''Discipolii lui erau înfometaţi, aşa că au smuls ştiuleţi de porumb şi au mâncat din ei. Fariseii au văzut şi i-au spus 'Priveşte, discipolii tăi fac un lucru interzis de sabat'''.

Potrivit OAW, în urmă cu circa 1.300 de ani, un scrib din Palestina a răzuit textul evanghelic scris iniţial în limba siriacă. În Evul Mediu, pergamentul era un material greu de procurat în zonele deşertice, aşa că manuscrisele erau deseori reutilizate.

Până de curând, erau cunoscute doar trei manuscrise care conţin traduceri în siriaca veche din Evanghelii. Fragmentul de manuscris recent descoperit poate fi considerat drept o a patra dovadă textuală, a precizat ÖAW.

Agerpres

Sursa foto: oeaw.ac.at

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cluj-Napoca respiră aer poluat mai mult de jumătate din an. Ce arată 1,8 milioane de măsurători

Publicat

smog cluj poluare biserica sf mihail.jpg






În 2025, locuitorii Cluj-Napoca au respirat aer peste limitele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății în peste 60% din zile, potrivit datelor colectate de Strop de Aer.

Studiul demonstrează că poluarea nu este un episod izolat, ci o realitate zilnică, cu efecte directe asupra sănătății populației.

Date colectate fără precedent

Rețeaua „Strop de Aer” a funcționat continuu în Cluj-Napoca pe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Funcționarii Prefecturii Sibiu au spor pentru condiții vătămătoare și în concediu. Decizie la Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat

trei judecători promovați la curtea de apel alba iulia. rezultate

Funcționarii Prefecturii Sibiu au spor pentru condiții vătămătoare și în concediu. O decizie definitivă a Curții de Apel Alba Iulia a obligat Prefectura Sibiu să includă sporul de 10% pentru condiții vătămătoare în calculul indemnizației de concediu de odihnă pentru angajații instituției. 

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal - a respins, printr-o decizie pronunțată la 15 decembrie 2025, recursul formulat de Instituția Prefectului -...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un bărbat de 65 de ani din Alba a ajuns la închisoare. Cât va sta după gratii, pentru furt și tăiere ilegală de arbori

Publicat

un bărbat de 65 de ani din alba a ajuns

Un bărbat din Scărișoara își va petrece următorii doi ani în închisoare după ce a fost condamnat pentru furt și tăiere ilegală de arbori.

Potrivit IPJ Alba, la data de 12 ianuarie 2026, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Scărișoara, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 12 ianuarie 2026, de către Judecătoria Câmpeni.

Acesta a fost...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat reținut de polițiștii din Huedin. A urcat băut la volan, nu avea permis și nu a oprit la somații. 7 minori în mașină

Publicat

politie noapte 12 scaled.jpg






În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 00.50, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 36 de ani, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului, pe DN1R, în localitatea Călățele, însă conducătorul auto nu a oprit la somațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe