EVENIMENT
Două persoane arestate preventiv în București, după o spargere la o casă de amanet
Două persoane au fost arestate preventiv, una este sub arest la domiciliu şi două sub control judiciar pentru furt calificat, după ce în noaptea de 4/5 martie au dat o spargere la o casă de amanet, informează Poliţia Capitalei.
"În aceasta dimineaţă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, poliţişti ai Secţiei 24 din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările au început ieri dimineaţă, după ce o femeie a reclamat faptul că în noaptea de 4 spre 5 martie a.c., persoane necunoscute au pătruns în interiorul unei societăţi comerciale din sectorul 5 după ce au forţat şi dislocat un perete metalic şi au sustras mai multe telefoane mobile în valoare de aproximativ 80.000 de lei precum şi suma 10.000 de lei", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei, transmis, duminică, AGERPRES.
În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat şi audiat 4 bărbaţi bănuiţi de săvârşirea faptei precum şi o femeie care i-ar fi sprijinit pe aceştia prin ascunderea bunurilor.
Totodată, în urma percheziţiilor, poliţiştii au reuşit recuperarea în proporţie de 70% a prejudiciului cauzat, urmând să efectueze activităţi pentru recuperarea întregului prejudiciu.
Cercetările sunt continuate de Secţia 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. AGERPRES
EVENIMENT
EXCLUSIV. DNA, despre centura metropolitană a Clujului: Comisii rogatorii internaționale și ordine europene de anchetă
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează cercetări in rem privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în legătură cu procedura de achiziție a lucrărilor de proiectare și execuție a centurii metropolitane Cluj.
”Din cercetările efectuate până în prezent rezultă indicii de falsificare a anumitor acte folosite în procedura de achiziție, însă, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
„School Street”, proiect pilot la Cugir: Circulația mașinilor în zona unei școli din oraș, restricționată dimineața, timp de o oră
„School Street”, proiect pilot la Cugir. Circulația mașinilor urmeză să fie restricționată dimineața, timp de o oră, în zona Școlii Gimnaziale Singidava aflată pe strada Alexandru Sahia din Cugir, pentru a oferi elevilor mai multă siguranță și un spațiu mai prietenos în drumul acestora spre școală.
„În acest moment vorbim despre un proiect pilot, care va fi testat doar la Școala Gimnazială Singidava – localul de pe strada Alexandru Sahia.
Nu este o măsură...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!
PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană și denunțarea lui urgentă.
Viorel Băltărețu, secretar de stat al USR din Guvernul României vrea „preluarea unor părți din contract” și mersul înainte. USR Cluj cere ruperea lui imediată.
”Continuăm sau reziliem? Construim sau...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii
14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba.
Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.
Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.
De pensia minimă...
Citește mai mult pe Alba24.ro

