Connect with us

EVENIMENT

Două persoane, arestate preventiv pentru trafic de persoane la Cluj-Napoca. Două victime, forțate să lucreze la un aprozar

Publicat

Polițiștii BCCO Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT, au destructurat o rețea de trafic de persoane care exploata victime vulnerabile prin muncă forțată. Două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectate că au obligat victimele să muncească în condiții abuzive. 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane – un bărbat și o femeie, membri ai aceleași familii – de 48 și 51 de ani, cercetate pentru trafic de persoane.

Persoane neajutorate, forțate să lucreze la un aprozar

Cei doi au obligat o persoană neajutorată, inclusiv prin acte de violență fizică și psihică, să lucreze la un aprozar din Cluj-Napoca.

„Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieșit că, în anul 2022, persoanele cercetate, profitând de starea de vulnerabilitate a unei persoane vătămate (situație materială precară și lipsa unor aparținători), ar fi recrutat-o și adăpostit-o după care, în perioada 2022 – 2024, ar fi exploatat-o prin muncă, în scopul obținerii de beneficii materiale.

Cele două persoane ar fi obligat victima având 61 de ani (decedată la acest moment), inclusiv prin acte repetate de violență fizică și psihică, la prestarea unor munci, în mod forțat, în special la un magazin (aprozar), situat în municipiul Cluj-Napoca”, a transmis IPJ Cluj.

De asemenea, în baza aceleași rezoluții infracționale și în aceeași modalitate, acestea ar fi recrutat în anul 2023 și adăpostit în locuința lor o altă persoană vătămată, pe care ar fi supus-o executării unor munci în mod forțat până în luna martie 2025.

Cei doi au fost arestați preventiv

În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

Ieri, 19 martie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, 20 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca.

Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Polițiștii BCCO Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT, au destructurat o rețea de trafic de persoane care exploata victime vulnerabile prin muncă forțată. Două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectate că au obligat victimele să muncească în condiții abuzive. 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și procurorii...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer

Publicat

bere pixabay1.jpg






Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro

Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.

Acest...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trafic de minori și de persoane. Prostituate aduse la Cluj. Cinci persoane reținute

Publicat

prostituate e1683886996732.png






Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

 

Prostituate aduse la Cluj

 

Din probele administrate în cauză a rezultat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Publicat

noi măsuri adoptate de comisia europeană pentru a preveni distrugerea

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Publicat

captura ecran 597.png






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.

Din cadrele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe