Connect with us

ACTUALITATE

Două persoane din Medgidia, decedate după ce s-au intoxicat cu fum. Totul a pornit de la o lumânare

Published

on

Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi, duminică seara, într-un apartament al unui bloc din municipiul Medgidia, după ce pompierii au fost solicitaţi de vecini să intervină pentru că se simţea miros de fum din respectiva locuinţă.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa, după ce au deblocat uşa apartamentului, pompierii au descoperit în interior doi bărbaţi decedaţi, ambii în vârstă de peste 60 de ani.

"Bărbaţii au fost găsiţi în dormitor. În sufragerie sunt urme ale unui incendiu care nu s-a manifestat cu flacără", au informat reprezentanţi ai ISU.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, incendiul ar fi izbucnit de la o lumânare aprinsă, cercetările în acest caz fiind în derulare.

Cei doi bărbaţi nu sunt rude, locuiau împreună, erau cunoscuţi de vecini ca fiind consumatori de alcool şi, pentru că apartamentul nu era racordat la reţeaua de electricitate, trăiau la lumina lumânărilor.

Cauza probabilă a decesului este intoxicaţia cu fum, medicii legişti urmând să se pronunţe în acest sens. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zeci de șoferi verificați de polițiștii din Săveni. A plouat cu amenzi

Published

on

zeci de șoferi verificați de polițiștii din săveni. a plouat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din  Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Razie de amploare a polițiștilor botoșăneni. Aproximativ 800 de persoane verificate

Published

on

foto: razie la flămânzi, aproape o sută de amenzi

În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil și cei împreună cu dânsul

Published

on

calendar ortodox 2026: sfântul sfințit mucenic pamfil și cei împreună

Sfântul Mucenic Pamfil s-a născut într-o familie nobilă în Berit de astăzi. A studiat la celebra școală filosofică din Alexandria. Pe lângă pregătirea administrativă, literară și filosofică, fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii și al tâlcuirilor biblice. „În ce privește cunoștința dumnezeiască și Sfintele Scripturi, ne relatează Eusebiu de Cezareea, el dobândise, ca să nu spun ceva prea exagerat, o astfel de destoinicie cum nu avea nimeni dintre cei din vremea aceea.” Aplecarea sa spre studiul biblic este explicată și prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent la Șendriceni! O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări

Published

on

foto: incendiu violent la Șendriceni! o clădire în care se

Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Horlăceni. O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări.

Publicitate

Alarma a fost dată chiar de proprietar, care a fost trezit de zgomotul produs de incendiu.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și cei ai Serviciului...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading