EVENIMENT
Două persoane, lovite violent de un autoturism scăpat de sub control, în municipiul Baia Mare
O femeie și un bărbat au fost răniți, sâmbătă seara, în urma unui grav accident produs în municipiul Baia Mare. Cei doi au fost loviți în plin, după ce o mașină scăpată de sub control a intrat într-un refugiu de autobuz.
Accidentul rutier s-a produs în zona Vivo, în stația de autobuz din Baia Mare.
UPDATE: Potrivit IPJ Maramureș, accidentul s-a produs în jurul orei 20.00, pe bulevardul Decebal din municipiul Baia Mare.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat că un tânăr de 20 ani din Buciumi, aflat la volanul unui autoturism pe Bulevardul Decebal dinspre strada Victoriei, a surprins și accidentat doi tineri în vârstă de 23 și 20 ani, aflați în stația de autobuz.
Victimele au fost transportate la spital de către două echipaje SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatului etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Doi tineri care așteptau autobuzul pe bancă au fost izbite violent de mașina scăpată de sub control.
Pentru acordarea primului ajutor au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Baia Mare cu două echipaje SMURD.
Martorii au declarat că șoferul mașinii a demarat de la semafor, a pierdut controlul volanului în mai puțin de 50 de metri, apoi autoturismul s-a răsucit și a intrat în stația de autobuz, unde stateau pe bancă o femeie și un bărbat.
Potrivit ISU Maramureș, cele două victime. O tânără de 21 ani a suferit o amputatie membru inferior stâng și un bărbat de 24 ani a suferit o fractură deschisă membru inferior drept. Cei doi au fost preluați de echhipajele de salvare și transportați de spital.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Tânăr din Alba Iulia, cu dosar penal. A fost prins la volanul unei autoutilitare cu remorcă, fără a deține permis corespunzător
Un tânăr de 28 de ani din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă, fără a deține permis de conducere corespunzător.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, în jurul orei 10:10, polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiu, o autoutilitară ce tracta o remorcă, ansamblul de vehicule fiind condus de un bărbat,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Șofer din Cluj, oprit în trafic pe un drum din Alba: S-a ales cu dosar penal. Ce au descoperit polițiștii
Un șofer de 22 de ani din Cluj s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști pe un drum din Alba.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, în jurul orei 11:30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Dej, județul Cluj.
Din verificări a reieșit că autoturismul condus de acesta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Macara cu șenile, care ridică 100 de tone, pe șantierul metroului din Cluj. La ce ajută
Compania turcă Gulermak, antreprenorul proiectului metroului din Cluj, a adus pe șantierul din Florești un utilaj nou, un „jucător greu”, și anume o macara cu șenile, cu o capacitate de ridicare de 100 de tone.
Macaraua, este utilizată în etape-cheie ale lucrărilor: lucrări de piloți și pereți mulați, manipularea echipamentelor grele, a carcaselor sudate, tubajelor și uneltelor, dar și pentru operațiuni...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Acțiune a polițiștilor în Roșia Montană: Zeci de persoane verificate și amenzi de aproape 6.000 de lei
Acțiune a polițiștilor în Roșia Montană. Polițiștii din Alba au organizat marți, 10 februarie, o acțiune pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 februarie 2026, între orele 19:00 și 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Abrud au organizat o acțiune, pe raza localității Roșia Montană, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
