EVENIMENT
FOTO: Două persoane rănite, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, într-o localitate din Suceava
Două persoane au fost implicate într-un accident rutier produs, miercuri după-amiaza, pe raza localității Bunești din județul Suceava.

Din primele informații furnizate de IPJ Suceava, autoturismul în care se aflau cele două persoane s-a răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari, cu modulul SMURD, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Conform sursei citate, echipajele medicale ajunse la fața locului au acordat îngrijiri medicale celor două persoane - o femeie și un bărbat, care erau conștiente și cooperante. Acestea au fost transportate la Spitalul din Fălticeni.

Poliția efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
EVENIMENT
Concediu plătit pentru burnout. Angajații din România ar putea beneficia de zile de concediu pentru epuizare profesională. PROIECT
Concediu plătit pentru burnout. Angajații din România ar putea beneficia de concediu plătit pentru epuizare profesională, fără a fi obligați să prezinte documente medicale. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus la Senat la finalul anului 2025.
Proiectul vizează prevenirea burnout-ului și introduce obligații pentru angajatori, într-un domeniu care nu este reglementat distinct în prezent.
Inițiativă legislativă, la Senat
Propunerea legislativă privind...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Mircea Baniciu: Am avut oameni de ispravă, ca Șerban Foarță sau Andrei Ujică. Au acceptat să stea în umbră
Mircea Baniciu este o instituție. Ba, chiar mai multe: instituția Phoenix, instituția Pasărea Colibri și instituția Mircea Baniciu propriu-zisă. Este o statuie vivantă a muzicii românești, iar gândul unui podcast cu el a fost intimidant. A dat sute de interviuri de-a lungul celor peste 50 de ani de carieră, numai în ultimul an a fost pe la toate podcasturile bucureștene: „M-a obligat nevasta”, zice, „să-mi...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia declară că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire a orașului
În a patra zi de când Alba Iulia este plină de zăpadă pe străzi secundare, trotuare și treceri de pietoni, reprezentații orașului au adus o serie de precizări.
Precizările au fost făcute sub forma unei postări pe Facebook, pe pagina ”Municipiul Alba Iulia”, marți, 6 ianuarie, în jurul orei 17.10.
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au spus că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire. De parea opusă se află cetățenii orașului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Firmele de deszăpezire din Cluj-Napoca, amendate cu 20.000 de lei. Emil Boc a prezentat motivul
