EVENIMENT
Dubla crimă din Oneşti. Chimcomplex, angajatorul muncitorilor ucişi, găsit vinovat
Chimcomplex, angajatorul muncitorilor ucişi în apartamentul din Oneşti a fost găsit vinovat de către ITM, conform avocatului Adrian Cuculis. Muncitorii au siferit un ”accident de muncă mortal”, angajatorul fiind amendat.
„În raportul ITM se arată că muncitorii au suferit un «accident de muncă mortal». De asemenea, ITM a amendat Chimcomplex şi i-a obligat să refacă procedurile de securitate în muncă. Dispoziţia dată de către angajator celor doi muncitori, aceea de a se deplasa în apartament, a fost verbală. Totodată, Chimcomplex este pasibil de răspundere penală pentru nerespectarea legislaţiei referitoare la securitatea în muncă. Familiile celor doua victime analizează varianta plângerilor penale împotriva Chimcomplex şi a răspunderii civile (plată de daune) cu privire la accidentul de muncă”, arată avocatul, potrivit MEDIAFAX.
Firul evenimentelor tragice
„La data de 01.03.2021, fiind anunţaţi în prealabil de o persoană că în fostul lor apartament (nr. 11) se efectuează lucrări de renovare, soţii M.G. şi M.A. au plecat de la domiciliul lor din com. Bogdăneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil”, susţin procurorii.
Conform acestora, bărbatul a cumpărat dintr-un magazin din Oneşti 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, acesta a luat cu el, de acasă, un cuţit, iar asupra lui au fost găsite, după săvârşirea faptei, şi două spray-uri piper.
Inculpatul a intrat în apartamentul în care se aflau cei doi muncitori, angajaţi ai firmei care avea în proprietate locuinţa, pe care i-a ameninţat şi i-a legat cu clemele din plastic. Apoi, a încuiat uşa, folosind cheile ce se aflau în yală.
Criminalul a anunțat la 112 că a sechestrat două persoane
„La ora 11:48:39, conform fişei de eveniment, inculpatul M.G. a sunat la numărul unic de urgenţă 112 unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie. Inculpatul M.G. a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările”, mai arată procurorii.
Când una dintre victime l-a lovit cu piciorul pe inculpat, acesta a început să îi agreseze pe cei doi cu cuţitul.
„În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D. iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 cm. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit”, susţin procurorii.
După ce au constatat că inculpatul a agresat victimele, poliţiştii au intervenit prin spargerea uşii de acces in imobil.
„În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână. După imobilizarea inculpatului M.G. personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime I.S. şi P.D. care prezentau plăgi înjunghiate dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare”, se arată în comunicatul Parchetului.
Una dintre victime a murit la spital, iar cealaltă a fost găsită în stop cardio-respirator
Una dintre victime a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde a decedat la scurt timp, iar a doua a fost supusă manevrelor de resuscitare la faţa locului, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
Conform fişei de constatare preliminară medico-legală, cauzele decesului unei dintre victime sunt: hemoragie externă, secţiuni de vase femurale, tibiale, colodafragmatice, plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător, iar în cazul celei de-a doua victime sunt hemoragie internă, plăgi pulmonare, hemotorax, hepato-diafragmatice, plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.
EVENIMENT
Accident la Ocna Mureș: Bărbat aflat sub influența alcoolului, lovit de o mașină după ce a traversat neregulamentar strada
Un bărbat din Noșlac a ajuns la spital vineri după-amiaza, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar o stradă din Ocna Mureș. Oamenii legii au constatat că pietonul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 17.00, polițiștii din orașul Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Digului din oraș, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Aceștia s-au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Polițiștii acționează cu sistemul radar e-SIGUR pe drumurile din Alba. Cum sunt prinși șoferii care încalcă regulile de circulație
Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 14 februarie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.
Proprietarii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
