EVENIMENT
Duminică: Festivalul de Folclor „Mureș, pe marginea ta”. Tradiție, tineri interpreți și identitate românească, la Ocna Mureș
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Consiliul Județean Alba și Primăria orașului Ocna Mureș, organizează în perioada următoare o nouă ediție a Festivalului Național de Folclor „Mureș, pe marginea ta”, un eveniment devenit reper al promovării și conservării muzicii tradiționale românești.
Manifestarea, ajunsă la ediția a XXXVII-a, se va desfășura la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș, duminică, 16 noiembrie 2025, începând cu ora 17:00.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Prime lunare de la stat pentru tinerii care se angajează pentru prima dată. Care sunt propunerile Ministerului Muncii
Tinerii care se angajează pentru prima dată vor beneficia de prime de la stat. Un proiect de lege în acest sens a fost inițiat de Ministerul Muncii.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Este vorba de un pachet de 18 măsuri. Acestea vizează, între altele, sprijinirea tinerilor aflați la început…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Afaceristul Vasile Pușcaș, despre dosarul de delapidare: „E un ordin de execuție venit direct de la Ilie Bolojan”
Omul de afaceri Vasile Pușcaș, un apropiat al liderului AUR George Simion, a făcut luni acuzații grave la adresa prim-ministrului Ilie Bolojan.
Pușcaș spune că este victima „răzbunătorului” Ilie Bolojan, după ce procurorii bihoreni au descins la două dintre firmele pe care le controlează – Drusal SA și Drusal City SA – într-un dosar privind suspiciuni de delapidare și înșelăciune cu consecințe…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Sebeș, cercetat de polițiști după ce a fost prins băut la volan, la primele ore ale dimineții. Unde a fost oprit
Un bărbat din Sebeș este cercetat de polițiști după ce a fost prins băut la volan, duminică dimineața, pe o stradă din Teiuș.
Potrivit IPJ Alba, la data de 9 noiembrie 2025, în jurul orei 07:45, polițiștii din Teiuș au oprit, pentru control, pe strada Decebal din orașul Teiuș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Sebeș.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
”Costuri ascunse” la Cardul de Credit: ce câștigi și ce pierzi. Ghid practic pentru a-l folosi fără să intri în datorii
Cardul de credit este, pentru mulți români, un instrument financiar modern și util. Îți oferă acces la bani atunci când ai nevoie, poți plăti în rate fără dobândă și beneficiezi de perioade în care nu plătești nimic în plus.
Totuși, cardul de credit nu este același lucru cu un card de debit (cel pe care îți intră salariul). În spatele lui se află o linie de credit, adică bani împrumutați de la bancă. Iar dacă nu știi exact cum funcționează, poți ajunge să…
Citește mai mult pe Alba24.ro

