Connect with us

ACTUALITATE

DUMINICĂ: „Ștafeta Veteranilor” ajunge la Alba Iulia. Militari și voluntari, așteptați în Cetatea Alba Carolina

Publicat

stafeta veteranilor

Duminică, 21 octombrie, între orele 11:00-12:30, un număr de 35 de voluntari din Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” vor alerga, alături de purtătorii „Ştafetei Veteranilor”, pe traseul Colegiul Militar – Cetatea Alba Carolina, în semn de preţuire şi respect pentru pentru toţi veteranii României.

Mişcarea este şi va rămâne mereu alegerea cea mai bună în depăşirea tuturor încercărilor, a solicitărilor şi un mijloc de a le învinge. Cu acelaşi entuziasm şi atitudine de adevăraţi camarzi, elevii colegiului militar albaiulian, s-au implicat, şi în acest an, în acţiuni şi manifestări dedicate Zilei Armatei României.

Ştafeta Veteranilor se desfăşoară în perioada 8-25 octombrie 2018 şi presupune purtarea unei ştafete, reprezentată de către o culoare a drapelului tricolor, pe trei trasee simbolice (albastru, galben și roșu). Alergătorii însoțiți de bicicliști pleacă din Tulcea, Giurgiu şi Timișoara, și se întâlnesc pe 25 octombrie la Carei, ultima localitate eliberată în cel de-al Doilea Război Mondial.

Voluntarii poartă tricoul cauzei Invictus, cauză care sprijină luptătorii răniți în teatrele de operații să participe la Invictus Games, mulți dintre aceștia alegând să facă și fundraising pe paginile personale care pot fi găsite la adresa www.invictusromania.galantom.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Doi bărbați din Leorda, trimiși în judecată după ce au încercat să se omoare cu toporul. Unul este acuzat de tentativă de omor

Publicat

arest.jpg

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani anunță trimiterea în judecată a doi bărbați din comuna Leorda, implicați într-un conflict extrem de violent petrecut la finalul lunii octombrie.

Unul dintre inculpați, M.A.I., în vârstă de 36 de ani, a fost trimis în fața instanței în stare de arest preventiv, fiind acuzat de „tentativă la omor” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Cel de-al doilea inculpat, I.A.D., în vârstă de 42…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

An bun pentru comuna Manoleasa. Proiecte finalizate în 2025: Dispensar, cămine culturale și drumuri de peste 14 milioane lei

Publicat

an bun pentru comuna manoleasa. proiecte finalizate în 2025: dispensar,

Publicitate

Deși pentru multe administrații publice locale anul 2025 a fost unul complicat, cu blocaje, întârzieri la finanțări și presiuni bugetare, comuna Manoleasa pare să fi reușit să răstoarne perspectiva.

Finalul de an găsește comunitatea cu proiecte importante aproape de linia de sosire, după ce lucrările aflate peste pragul de 50% au continuat să primească fonduri atât de la bugetul de stat, cât și din programele naționale sau europene.

Primarul…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Doar viorile au rămas – Alma și Arnold Rosé”, la Memorialul Ipotești

Publicat

expoziția „doar viorile au rămas – alma și arnold rosé”, la

Publicitate

Atunci când muzica schimbă existențe. Destinul tragic a două personalități de referință ale scenelor muzicale și ale artelor spectacolului austriece și europene – Alma (1906-1944) și tatăl ei, Arnold Rosé (1863-1946) – este explorat în expoziția eveniment „Doar viorile au rămas – Alma și Arnold Rosé”, care va putea fi vizitată între 21 noiembrie 2025 și 1 februarie 2026, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

DNSC: Mai multe site-uri web au fost indisponibile din cauza unor probleme ale serviciilor Cloudflare

Publicat

dnsc avertizează asupra unei tentative de fraudă, prin apeluri false

Publicitate

Mai multe site-uri web au fost indisponibile marți din cauza unor probleme ale serviciilor Cloudflare, care între timp au fost remediate, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

‘În cursul zilei de astăzi, mai multe site-uri web (inclusiv site-ul DNSC, dar și site-uri ale unor entități de presă sau rețele de socializare) au devenit indisponibile din pricina unor probleme de furnizare a serviciilor companiei Cloudflare. Problemele…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe