Connect with us

ACTUALITATE

Dumitru Coarnă, exclus din grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor

Publicat

coarna

Deputatul Dumitru Coarnă nu mai face parte, începând de luni, din grupul parlamentar al PSD şi va activa ca parlamentar neafiliat.

Anunţul a fost făcut, în plen, de liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, Alfred Simonis.

"Vreau să anunţ plenul Camerei Deputaţilor că, începând de astăzi, domnul deputat Dumitru Coarnă nu mai face parte din grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor şi va activa ca parlamentar neafiliat", a afirmat Simonis.

Biroul Permanent Naţional al PSD a luat luni act de excluderea din partid a lui Dumitru Coarnă. Organizaţia PSD Călăraşi din care acesta a făcut parte a înaintat conducerii centrale documentele cu privire la excluderea lui Coarnă.

"Cred că domnul Coarnă a depăşit o linie roşie având un dialog cu un stat agresor asupra unui stat suveran. Un membru al PSD nu avea ce căuta la Ambasada Rusiei. Nu am avut discuţii cu domnul Coarnă, nu poţi să ai un argument să te duci la Ambasada Rusiei în acest moment", a declarat, luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la sediul central al partidului.

Senatorul Diana Şoşoacă Iovanovici a anunţat pe pagina sa de Facebook că a avut miercurea trecută, împreună cu alţi trei parlamentari, deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă, o întâlnire cu ambasadorul rus la Bucureşti, Valery Kuzmin, în cadrul căreia au pledat pentru "poziţia de neutralitate" a ţării noastre. Potrivit Dianei Şoşoacă, cei patru au propus şi "începerea tratativelor de pace în cadrul neutru al României". AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe