EVENIMENT
”Dumnezeu întreabă de tine”: Soprana Laura Bretan, concert în aer liber cu muzică religioasă în Cetatea Oradea
Soprana Laura Bretan va susţine duminică, 16 iulie, un concert în aer liber cu muzică religioasă intitulat "Dumnezeu întreabă de tine", în Cetatea Oradea, la invitaţia Comunităţii Penticostale de Oradea, alături de ea fiind cântăreţii Gabi Buzguţa, Amalia Decean şi un cor de 70 de tineri din Chicago.
"Ne-am gândit la un eveniment major pentru anul acesta, unul evanghelistic, sub forma unui concert creştin. Noi avem o bună legătură cu fraţii plecaţi în America şi printre altele, pastorul Luigi Miţoi va fi şi el prezent la eveniment să predice. Din câte ştim, ei vin în mai multe oraşe din ţară, context în care am luat legătura cu dânsul pentru a susţine un concert şi în oraşul nostru. Noi nădăjduim să aibă rezonanţă în Oradea, în primul rând, dar şi în Bihor, pentru că suntem o comunitate cu peste 270 de biserici în judeţ, din care 15 în Oradea şi avem peste 20.000 de membri", a declarat vineri, secretarul general al Comunităţii Penticostale de Oradea, Teofil Păluţ.
Cu această ocazie, au fost suspendate toate programele de duminică seara ale Bisericii Penticostale tocmai pentru a oferi oportunitatea prezenţei la concert, cu intrare gratuită.
Costurile concertului s-au rezumat doar la plata organizării tehnice de către gazdele orădene, anume sonorizare, scenă, închirierea scaunelor etc. Celelalte cheltuieli sunt suportate de oaspeţii americani.
"Eu cred că astfel de momente în care Biserica îşi face auzită vocea ar trebui să fie mai dese, ceea ce de fapt este şi menirea ei: să se facă auzită în public, pentru că locul Bisericii este în public, în oameni. Mă bucur că o avem în mijlocul nostru pe Laura şi cred că ne vom bucura cu toţii de piesele muzicale interpretate de ea şi de ceilalţi interpreţi", a mai precizat Teofil Păluţ.
Potrivit unei informări a organizatorilor, "Dumnezeu întreabă de tine" este mai mult decât un simplu concert, este "un eveniment dedicat celor aflaţi în căutarea lui Dumnezeu şi doritori să trăiască experienţe spirituale intense, un eveniment impresionant ce va aduce bucurie, inspiraţie şi speranţă în inimile tuturor participanţilor".
"Cetatea Oradea va fi martora unui eveniment muzical deosebit, în care vocea angelică a Laurei Bretan va umple inimile noastre cu bucurie şi inspiraţie. Concertul creştin organizat de către comunitatea penticostală din Oradea este o ocazie unică pentru a ne conecta cu divinul şi a experimenta puterea muzicii spirituale. Laura Bretan, tânăra talentată care a câştigat inimile tuturor la emisiunea 'Românii au talent', vine să ne încânte cu vocea sa cristalină şi emoţiile pe care le transmite prin interpretarea pieselor religioase vor aduce pace sufletească şi speranţă celor prezenţi", au transmis organizatorii.
Agerpres
sursa foto: stiricrestine.ro
EVENIMENT
MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic
Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.
Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip "Media Intelligence", care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.
Printre acestea se numără...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Ochelari revoluționari cu AI pentru nevăzători, dezvoltați la Cluj. Povestea .lumen, start-up-ul care schimbă vieți
Pornit dintr-o experiență personală și dintr-o idee inspirată de tehnologia mașinilor autonome, start-up-ul românesc .lumen (dotlumen) din Cluj-Napoca dezvoltă ochelari inteligenți care ghidează nevăzătorii prin vibrații pe cap, replicând funcționalitatea unui câine-ghid.

Fondată la Cluj-Napoca de Cornel Amariei, compania a trecut prin sute de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme ploioasă la final de februarie și temperaturi în creștere în martie
Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, luna martie va începe cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar ulterior, spre jumătatea lunii, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice.
Săptămâna 16 februarie 2026 - 23 februarie 2026
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026.
La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
