Connect with us

ACTUALITATE

UPDATE: Dunărea a depășit nivelul de atenție și se apropie de cota de inundație, la Galați. Situația de la Brăila

Published

on

fluviul dunarea

Nivelul Dunării a depăşit, vineri, la Galaţi, cota de atenţie, de 560 centimetri, cu 31 centimetri şi se apropie de cota de inundaţie de 600 centimetri, un vârf de viitură fiind aşteptat în acest weekend, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă.

Potrivit acestuia, debitul fluviului a ajuns la 14.000 mc/s, în condiţiile în care media multianuală a lunii iunie este de 6.400 mc/s.

"ISU Galaţi împreună cu Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi monitorizează în permanenţă cotele fluviului Dunărea în zona Galaţi, unde vineri a atins cota de 591 centimetri, cu plus 31 centimetri faţă de cota de atenţie şi cu un debit de 14.000 mc/s. În ultimele 24 de ore nivelul apei a crescut cu şapte centimetri, tendinţa fiind de creştere, cel puţin în acest weekend. ISU a înştiinţat toţi operatorii economici care-şi desfăşoară activitatea pe malul fluviului şi afluenţii acestuia despre depăşirea cotelor de atenţie, aceştia fiind verificaţi dacă au asigurate capabilităţile de primă intervenţie conform planului de intervenţie la inundaţii", a precizat Chiriţă.

El a mai spus că un real pericol există şi pe afluenţii Dunării, Siretul şi Prutul, unde se manifestă fenomenul de remu.

"Creşterea cotelor Dunării pune în pericol şi zonele riverane afluenţilor acestuia, Siretul şi Prutul, prin efectul de remu creat, ceea ce implică o monitorizare atentă şi a acestor zone şi impunerea măsurilor specifice, gradual, în funcţie de nivelul de pericol. Dacă va fi cazul va fi alarmată populaţia din acea zonă. Având în vedere că acea zonă este una agricolă, se impune şi scoaterea din zona expusă inundaţiilor a tuturor substanţelor chimice, îngrăşăminte sau alte substanţe şi a carburanţilor de orice tip", a mai precizat Chiriţă.

Dunărea a atins un maxim istoric în iulie 2010, când nivelul fluviului, la Galaţi, a ajuns la 687 de cm, cu 24 de cm peste anterioara cotă istorică, înregistrată în 2006. La acel moment, deşi se pusese problema evacuării populaţiei din cartierul gălăţean Valea Oraşului, nu s-a ajuns la această măsură, apele fiind ţinute sub control cu ajutorul digurilor supraînălţate cu saci umpluţi cu nisip.

Totodată, un minim istoric înregistrat în zona Galaţi a fost atins în 1921, când cota a fost de - 45 cm, însemnând cu 45 cm sub nivelul Mării Negre.

La Galaţi, cota de inundaţie a Dunării este 600 cm, iar cota de pericol, 660 cm.

UPDATE: Pe sectorul brăilean al fluviului, a fost depășită cu 10 centimetri cota de inundaţie, fixată la 610 centimetri, nivel care nu pune în pericol, deocamdată, digurile din judeţ, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.
Cota la mira Brăila este de 620 de centimetri, cu 10 centimetri mai mare decât în ziua precedentă, la un debit al Dunării de 12.670 mc/s.
În judeţul Brăila sunt şase sectoare de dig în faza a II-a de apărare şi nouă în faza a III-a de apărare, cu apa urcată la mai mult de un metru din înălţimea taluzului.

"Nu sunt zone afectate. Sunt infiltraţii pe sub corpul digurilor pe braţele Măcin şi Vâlciu. În Insula Mare a Brăilei au fost neutralizate cinci grifoane. Se monitorizează permanent cursul fluviului şi construcţiile hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor. Conform INHGA, cotele vor mai creşte până pe data 15 iunie, până la 616 cm, după care urmează o scădere", a declarat Ştefan Stoian.

AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Published

on

duhovnicul de la botoșani care a slujit șapte decenii la

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (430)

Published

on

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (430)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading