Connect with us

ACTUALITATE

După ce a fost huiduită la Constanța, Dăncilă vrea incriminarea calomniei și legitimarea protestatarilor

Publicat

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat duminică la Constanța că își dorește incriminarea calomniei, la puțin timp după ce a fost huiduită de un grup de protestatari care i-au strigat ”Analfabeta!”.

Protestatarii au întâmpinat-o duminică pe Dăncilă la o ședință PSD din Mamaia, așa cum se întâmplase și vineri seară. De altfel, protestele o însoțesc pe Dăncilă în toată țara, multe sloganuri având legătură cu frecventele sale greșeli gramaticale, notează jurnaliștii de la Alba24.ro. 

Viorica Dăncilă, care nu s-a ferit de protestatari, intrând pe uşile principale ale clădirii, a afirmat că aceştia nu reprezintă poporul român și a spus că vrea un proiect de lege privind incriminarea calomniei, potrivit Agerpres.

„Eu cred că trebuie să se uite prima dată în ograda proprie şi pe urmă să vorbească despre Guvern, eu cred că la un moment dar ar trebui legitimaţi şi acest guvern ar trebui să-i cheme cineva şi să-i întrebe pentru ce infractori, ce a făcut acest guvern să favorizeze infractorii.

Dimpotrivă, eu ştiu că acum o săptămână am luat o serie de măsuri, am adoptat o serie de acte normative tocmai pentru oprirea criminalităţii în România, dar cred că societatea, şi sper să se întâmple acest lucru, sau Parlamentul să adopte un act normativ prin care să oprească calomnia şi defăimarea.

Nu acesta este poporul român. Acelaşi lucru îl vedem oriunde şi sunt aceeaşi oameni pe care îi vedem la Bucureşti, la Constanţa, la Baia Mare, Iaşi sunt câţiva oameni cu agenda proprie, pentru că noi avem agenda cetăţenilor”, a declarat presei liderul PSD, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă propune un astfel de proiect de incriminare a calomniei, Viorica Dăncilă a spus: „Nu pot eu să impun, nu sunt parlamentar, dacă aş fi parlamentar, aş iniţia un astfel de proiect”.

Reamintim că noul cod penal a dezincriminat calomnia.

Sursa: Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația, prima linie împotriva drogurilor: Elevi și părinți din Botoșani, la o conferință dedicată prevenirii consumului

Publicat

educația, prima linie împotriva drogurilor: elevi și părinți din botoșani,

Publicitate

Un număr de 400 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a din județul Botoșani, alături de 200 de părinți, au participat astăzi, 10 februarie 2026, la conferința „Educația – element esențial împotriva drogurilor”, un eveniment dedicat conștientizării riscurilor asociate consumului de substanțe interzise.

Activitatea s-a desfășurat în două sesiuni distincte, prima, între orele 12:30 și 14:30, fiind destinată elevilor, iar cea de-a doua,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nouă oferte pentru tronsonul din Autostrada A8 care unește Moldova de Transilvania și Uniunea Europeană

Publicat

nouă oferte pentru tronsonul din autostrada a8 care unește moldova

Publicitate

Proiectul Autostrăzii A8, considerată principala legătură rutieră dintre Moldova, Transilvania și spațiul european, face un nou pas înainte. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat depunerea a nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani.

Contractul are o valoare estimată la 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni. Din această perioadă, 46 de luni sunt alocate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi și controale în Piața Centrală din Botoșani: Zeci de sancțiuni aplicate de Poliția Locală în doar o zi

Publicat

amenzi și controale în piața centrală din botoșani: zeci de

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au desfășurat, pe 5 februarie 2026, o amplă acțiune de verificare în Piața Centrală și în zonele din apropiere, pentru menținerea ordinii publice, respectarea regulilor de comerț și fluidizarea circulației. În urma controalelor, au fost legitimate 61 de persoane și aplicate 47 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiuni, 25 au fost amenzi, în valoare totală de 4.035 lei, iar 22 au fost avertismente, vizând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu puternic la Tudora: Acoperișul unei case a ars iar 22 de vaci au fost salvate de un vecin

Publicat

incendiu puternic la tudora: acoperișul unei case a ars iar

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins rapid de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin care a observat focul și a intervenit imediat, reușind să evacueze din grajdul lipit de casă nu mai puțin de 22 de vaci.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe