Connect with us

EVENIMENT

Efectele devastatoare ale taifunului Goni: Cel puțin 7 persoane au murit, sute de mii au fost evacuate

Published

on

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 420.000 de rezidenţi au fost evacuaţi după ce taifunul Goni, cel mai puternic din acest an, a lovit duminică Filipine, însoţit de viteze ''catastrofale'' ale vântului şi de ploi torenţiale, au precizat autorităţile, potrivit DPA.

Taifunul Goni a slăbit din intensitate când a ajuns în dreptul principalei insule a arhipelagului, Luzon. Goni ce a atins uscatul în patru locuri din momentul în care a lovit coasta de est înainte de răsărit, a precizat agenţia de meteorologie filipineză.

Taifunul, cunoscut local sub denumirea Rolly, a adus cu sine viteze ale vântului de până la 165 de kilometri pe oră şi rafale de până la 230 de kilometri pe oră în timp ce se se deplasează spre vest cu o viteză de 25 de kilometri pe oră.

Autorităţile din domeniul intervenţiilor în caz de dezastre anunţaseră anterior că aproape un milion de persoane sunt nevoie să-şi părăsească locuinţele din zonele afectate, cifră pe care au actualizat-o apoi la peste 421.000.

În cel mai sever dintre scenarii, oficialii au spus că până la 31 de milioane de persoane ar putea fi afectate de Goni, care, potrivit prognozelor iniţiale, ar urma să lovească regiunea capitalei Manila în cea de-a doua parte a zilei de sâmbătă.

Agenţia de meteorologie a spus însă că Goni şi-a modificat traseul, iar Manila nu va fi direct afectată de taifun.

''Vânturi violent de catastrofale şi intense alături de ploi torenţiale'' în următoarele 12 ore în nouă provincii situate la sud şi la sud-est de Manila, a prognozat agenţia. ''Este o situaţie deosebit de periculoasă pentru aceste regiuni'', a mai avertizat instituţia.

Cele şapte victime au fost raportate în provincia Albay, situată în regiunea estică Bicol, cel mai sever afectată de Goni, potrivit departamentului de apărare civilă.

Goni a lovit ţărmul înainte de răsăritul soarelui în provincia Catanduanes, smulgând acoperişuri, doborând copaci şi stâlpi de înaltă tensiune, potrivit informaţiilor iniţiale.

A atins pentru a doua oară uscatul în provincia Albay, unde vântul a avariat chiar şi unele centre de evacuare, a precizat guvernatorul provinciei, Al Bichara. ''Ar putea fi cea mai puternică furtună pe care am văzut-o în viaţa mea'', a declarat acesta pentru un post de televiziune din Manila.

Apele pline de noroi strânse în urma inundaţiilor s-au revărsat pe străzile localităţilor din provincia Albay, unde unii dintre rezidenţi au fost nevoiţi să se izoleze pe acoperişurile caselor. Liniile electrice şi serviciile de comunicaţii au fost întrerupte, ducând la izolarea unora dintre zonele afectate.

Bichara a precizat că cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa până al această oră în accidente produse în Albay. Trei dintre victime s-au înecat atunci când apele unui râu s-au revărsat, în timp ce o a patra victimă a fost zdrobită de un copac doborât.

În Manila, autorităţile au închis cel mai mare aeroport internaţional al ţării pentru 24 de ore, până luni, ''pentru a proteja siguranţa pasagerilor şi a personalului de pericolele taifunului''.

Peste 20 de curse aeriene interne şi internaţionale au fost anulate.

Unele malluri şi-au suspendat activitatea, în timp ce panourile şi bannerele stradale au fost strânse şi fixate pentru a face faţă vânturilor aduse de Goni.

Goni este cel mai puternic taifun care a lovit Filipine după taifunul Haiyan, care a afectat provinciile estice şi centrale în noiembrie 2013, ducând la moartea a peste 6.300 de persoane şi strămutând peste 4 milioane de oameni.

Este cel de-al 18-lea ciclon tropical care a lovit Filipine în acest an. Ţara este afectată în medie de 20 de cicloane anual.

În timp ce Goni se dezvlănţuie deasupra Filipine, un alt ciclon, furtuna tropicală Atsani, a ajuns în apropiere de arhipelag, potrivit agenţiei de meteorologie. Atsani înaintează spre nordul Filipine însoţită de vânt de până la 75 de kilometri la oră şi rafale de 90 de kilometri la oră. Agerpres

Sursa foto: bhrt.ba

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru

Published

on

foto modernizarea și dezvoltarea isu alba continuă. a fost turnat

Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.

Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare

Published

on

cât costă să fii student în alba iulia în 2026:

Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.

Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?

În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tânărul care l-a omorât pe Gheorghe Chindriș a fost arestat pentru 30 de zile

Published

on

crima foto.jpeg






Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.

Tânărul voia să fie în arest la domiciliu

„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Doi adulți și o minoră din Alba, implicați într-un accident în Sibiu. Au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

Published

on

care este starea motociclistului lovit de fulger la pianu de

Un bărbat, o femeie și o minoră din Alba au ajuns la spital duminică seara, după ce s-au răsturnat cu mașina pe DN 14A, între Mediaș și Blăjel. 

Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs pe DN14A km 5+100 m, între localitățile Mediaș și Blăjel.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14A către localitatea Blăjel, un bărbat de 38 de ani, din județul Alba nu ar fi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading