Connect with us

ACTUALITATE

Efectele RĂZBOIULUI: Armenia deschide un punct consular la Botoșani

Published

on

doina.jpg

Armenia deschide un punct consular la Botoșani, punct care se va ocupa de județele Botoșani și Suceava, în vederea ajutorării cetățenilor armeni surprinși de război pe teritoriul Ucrainei și care în drumul lor spre Armenia.

Anunțul a fost făcut președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, care a avut o întrevedere cu E.S. dr Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România, consulul Lia Mirzoyan și Cristian Lazarovici, reprezentantul comunității armene din Botoșani.

“Principalul aspect al discuțiilor a vizat colaborarea în vederea ajutorării cetățenilor armeni surprinși de război pe teritoriul Ucrainei și care în drumul lor spre țara natală sau spre Centrul și Vestul Europei tranzitează județul nostru. În acest sens, Ambasada Armeniei în România a decis ca, temporar, la Botoșani, să funcționeze un punct consular pentru județele Botoșani și Suceava, care va fi coordonat de către consulul Lia Mirzoyan.

Am reiterat sprijinul și totalul angajament al administrației județene față de problemele cetățenilor care fug din calea războiului, indiferent de naționalitatea acestora. De asemenea, am propus ca personalul care răspunde la cele trei numere de urgență (0756.19.27.37 / 0756.13.13.98 / 0756.05.55.91) să aibă numărul de telefon al reprezentantului comunității armene din Botoșani”,  a anunțat președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Vezi mai mult pe Botosani24.ro

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”

Published

on

cateheză despre familia creștină, în parohia „sfântul ioan botezătorul” din

Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.

Publicitate

Discuțiile au pornit de la înțelegerea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Doi bărbați din Botoșani, ridicați de jandarmi după ce au fost prinși cu substanțe interzise

Published

on

doi bărbați din botoșani, ridicați de jandarmi după ce au

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care aveau asupra lor substanțe vegetale de culoare brun-verzuie cu miros înțepător sau substanțe de culoare albă sub formă de cristale, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.

Publicitate

Cei doi au fost identificați în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Botoșani, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Atelierele creative „Dimineți de februarie la muzeu”, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Published

on

atelierele creative „dimineți de februarie la muzeu”, la muzeul de

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 22 februarie 2026, în intervalul orar 10.00 –13.00, la a doua etapă a atelierelor creative dedicate adulților intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”.

Publicitate

Adresându-ne oricărui pasionat de artă, începător sau cu experiență, vă propunem o nouă călătorie în lumea picturii pe sticlă, atât de apreciată și provocatoare, care va presupune, în final, realizarea unei lucrări artistice unice,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Asociația „Salvează o inimă”: Dincolo de formulare sunt inimi care bat datorită ție. Transformă 3,5% din munca ta în zâmbetul unui copil salvat

Published

on

asociația „salvează o inimă”: dincolo de formulare sunt inimi care

În spatele fiecărei cifre din statistici se află o inimă care bate cu speranță și o familie care se roagă pentru un miracol. Asociația „Salvează o inimă” lansează o invitație caldă către noi toți: aceea de a fi parte din povestea de vindecare a unui copil. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit nu este doar o procedură, ci o mână întinsă cu blândețe către cei care trec prin cele mai grele momente ale vieții lor.

Publicitate

 

Este,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading