Connect with us

ACTUALITATE

Elemente esenţiale vieţii, descoperite pe un asteroid. Ryugu este situat la peste 300 de milioane de kilometri distanță de Pământ

Publicat

asteroidul ryugu
fotografie cu caracter ilustrativ

Prezenţa aminoacizilor, elemente de bază ale vieţii pe Pământ, a fost descoperită în eşantioane de materie prelevate de pe un asteroid de o sondă spaţială japoneză în 2019, conform unui studiu ştiinţific japonez publicat vineri, informează AFP.

Aceşti aminoacizi şi alte materii organice provenind de pe asteroidul Ryugu "ar putea oferi indicii despre originea vieţii pe Pământ", indică acest studiu realizat de cercetători conduşi de Universitatea din Okayama (vestul Japoniei).

"Descoperirea aminoacizilor capabili să formeze proteine este semnificativă, deoarece Ryugu nu a fost expus biosferei Pământului, spre deosebire de meteoriţi", potrivit acestui studiu.

Prin urmare, "detectarea lor dovedeşte că cel puţin unele dintre aceste elemente de bază ale vieţii de pe Pământ s-ar fi putut forma în medii spaţiale", a adăugat aceeaşi sursă.

Elemente esenţiale vieţii, descoperite pe un asteroid situat la peste 300 de milioane de kilometri distanță de Pământ. Ce au descoperit cercetătorii

Cercetătorii au precizat că au identificat 23 de tipuri diferite de aminoacizi în 5,4 grame de eşantioane de rocă şi praf de culoare neagră colectate pe Ryugu de sonda japoneză Hayabusa-2, a cărei capsulă a revenit pe Pământ la sfârşitul anului 2020 cu încărcătura preţioasă, după o misiune de şase ani.

Descoperit în 1999, asteroidul Ryugu ("Palatul dragonului" în japoneză) este situat la peste 300 de milioane de kilometri de planeta noastră şi are mai puţin de 900 de metri în diametru.

Oamenii de ştiinţă estimează că o parte din materia asteroidului a fost creată la aproximativ cinci milioane de ani după naşterea sistemului nostru solar şi nu a fost expusă la temperaturi de peste 100 de grade Celsius.

Potrivit unui alt studiu publicat joi în jurnalul ştiinţific american Science, materia preluată de pe Ryugu are "o compoziţie chimică care seamănă mai mult cu cea a fotosferei Soarelui" decât cu cea a meteoriţilor.

Eşantioanele de pe Ryugu "ne dau motive să credem că aminoacizii au fost aduşi pe Pământ din spaţiu", a confirmat Kensei Kobayashi, astrobiolog şi profesor emerit la Universitatea Naţională din Yokohama, intervievat de AFP.

Potrivit unei alte teorii, aminoacizii au fost creaţi în atmosfera timpurie a Pământului prin intermediul fulgerelor.

Agerpres

sursa foto: skyandtelescope.org

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe