Connect with us

EVENIMENT

Elevi de la Școala de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, prinși în timp ce se drogau

Publicat

Doi elevi ai Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr” au fost exmatriculaţi, după ce au fost prinşi că se drogau cu cannabis, informează, marţi, IPJ Prahova.

Conform sursei citate, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti a fost sesizată de către conducerea Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, cu privire la existenţa unor date referitoare la posibile comportamente deviante ale unor elevi determinate de consumul de substanţe cu efecte psiho-active.

„În cursul zilei de marţi, lucrătorii B.C.C.O. Ploieşti împreună cu cadrele Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina au procedat la efectuarea de activităţi specifice, ocazie cu care au fost depistate şi ridicate de la doi elevi mai multe pliculeţe din material plastic transparent, cu urme de substanţe, o bancnotă rulată şi două tubuleţe cu urme de substanţă, o ţigaretă confecţionată artizanal, ce conţine materie vegetală cu aspect de cannabis, precum şi o altă cantitate de materie vegetală, cu aspect de cannabis (sub 0,2 grame)”, precizează IPJ Prahova.

În cauză, a fost sesizată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. Din punct de vedere disciplinar au fost luate măsurile procedurale, cei doi pierzându-şi calitatea de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina.

AGERPRES

foto: arhivă

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Primăria Alba Iulia pregătește 3.000 de pachete cu dulciuri pentru colindătorii de Crăciun. Ce vor conține

Publicat

primăria alba iulia pregătește 3.000 de pachete cu dulciuri pentru

Primăria Alba Iulia continuă tradiția de a primi copiii colindători din unitățile de învățământ ale municipiului, oferindu-le pachete personalizate cu dulciuri în perioada sărbătorilor de iarnă. Administrația locală a cumpărat recent 3.000 de pachete cu dulciuri, pe care le va oferi colindătorilor, în perioada Crăciunului.

An de an, în preajma sărbătorilor de iarnă, Primăria Alba Iulia primește în sediul central colindători – copii din unitățile de educaţie din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea în Alba în săptămâna 24-30 noiembrie: Se răcește accentuat. La munte apar ninsorile. Prognoza meteo pe zile și localități

Publicat

vremea în luna noiembrie și de 1 decembrie. când scad

Vremea în Alba în săptămâna 24-30 noiembrie: Se răcește accentuat. La munte apar ninsorile. Prognoza meteo pe zile și localități. Ultima săptămână a lunii noiembrie va aduce în județul Alba o vreme rece de final de toamnă, cu multe perioade înnorate, ploi slabe, burniță și chiar câteva episoade de lapoviță și ninsoare, în zonele de munte.

Temperaturile fluctuează, debutând cu valori negative în unele localități, urmate de o încălzire temporară la mijlocul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

În Spiritul Crăciunului, un concert care ne readuce la Cluj bucuria de a simți și de a fi împreună

Publicat

concert copii craciun prima.jpg






Sunt ani în care Crăciunul trece pe lângă noi – grăbiți, prinși în tumultul zilelor, uităm parcă să simțim adevărata lui lumină. Așa s-a născut proiectul „În Spiritul Crăciunului”, dintr-o promisiune făcută într-un astfel de an: că, în loc să alergăm, ne vom opri pentru o seară și vom căuta împreună emoția, pacea și frumusețea acestei sărbători.

Tradiţie a Crăciunului

De…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Casa Zapolya, monumentul care de 74 de ani adăpostește istoria Sebeșului

Publicat

foto: casa zapolya, monumentul care de 74 de ani adăpostește

Pe 23 noiembrie, în urmă cu 74 de ani, Muzeului Raional Sebeș (actualul muzeu municipal), înființat cu câteva luni mai devreme (21 martie 1951), i-a fost alocată drept sediu Casa Zápolya, una dintre clădirile-simbol ale orașului – cel mai important și mai valoros monument laic din localitate și din zonă –, ale cărei începuturi sunt anterioare secolului al XV-lea.

Din adresa nr. 24059 din 23 noiembrie 1951 rezultă că imobilul era considerat monument și la acea dată, fiind…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe