Connect with us

EDUCATIE

Elevii de gimnaziu şi liceu s-au întors la școală. Vacanțe și zile libere în 2022. Când se desfășoară Evaluarea Națională și Bacalaureatul

Publicat

Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal s-au întors luni, 4 ianuarie 2022, la cursuri, după vacanţa de iarnă.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, grupele/clasele din învăţământul preşcolar şi primar vor avea vacanţă până pe 9 ianuarie 2022.

Citește și EVALUARE NAȚIONALĂ 2022, modele de subiecte: TESTELE de antrenament pentru elevii de clasa a VIII-a, setul 2

Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie.

Următoarea vacanţă – cea de primăvară (Paşte) – va fi de vineri, 15 aprilie 2022 – până duminică, 1 mai 2022.

Structura anului școlar 2021-2022

Anul școlar 2021 – 2022 a început la data de 1 septembrie 2021 și se structurează pe două semestre (34 de săptămâni), după cum urmează:

Semestrul I:  14 săptămâni de cursuri: 13 septembrie 2021 – 14 ianuarie 2022

Semestrul II: 20 săptămâni de cursuri: 17 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022.

Vacanțe 2022

Vacanțele elevilor și preșcolarilor ar urma să fie programate astfel, după aceste modificări anunțate:

Vacanța de iarnă 2022:
– pentru preșcolari și elevii din ciclul primar: 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022;
– pentru elevii de gimnaziu, liceu, postliceală: 23 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022

Vacanța de primăvară 2022:

– 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022;

Vacanța de vară 2022:

– 11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023.

Când se ia vacanța de Paște 2022

Vacanța de primăvară 2022 include și perioada de Paște și sărbătoarea „Ziua muncii” – 1 mai.

Paștele ortodox pică în 2022 pe 24 aprilie, iar cel catolic pe 17 aprilie. Ambele sărbători sunt cuprinse în intervalul de vacanță de primăvară – 15 aprilie – 1 mai.

Când iau vacanța de vară 2022 elevii din clasa a opta și a XII-a

Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Zile libere pentru elevi

Elevii nu merg la școală atunci când sunt zile libere naționale. Sărbătorile legale când elevii nu vor face ore (în afara vacanțelor) în anul școlar 2021-2022:

24 ianuarie (luni – weekend prelungit 22-24 ianuarie)

1 iunie (miercuri)

Evaluare Națională 2022

30 mai — 3 iunie 2022 – Înscrierea la evaluarea națională

3 iunie 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

14 iunie 2022 – Limba și literatura română — probă scrisă

16 iunie 2022 – Matematica — probă scrisă

17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — probă scrisă

23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

23 iunie 2022 (ora 16.00—ora 19.00)

24 iunie 2022 (ora 8.00—ora 12.00) – Depunerea contestațiilor

24 iunie—29 iunie 2022 – Soluționarea contestațiilor

30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Calendar Bacalaureat 2022

Sesiunea iunie-iulie

23—27 mai 2022 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

27 mai 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

6—8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

8—9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

9—10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D

13—15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă

23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

27 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00

28—30 iunie 2022 – Rezolvarea contestațiilor

1 iulie 2022 – Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie

18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

16 august 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

17 august 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

18 august 2022 Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă

19 august 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

22 – 23 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

25 august 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D

26 și 29 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

31 august 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)

1 – 2 septembrie 2022 Rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2022 Afișarea rezultatelor finale.

Sursa: Alba24.ro

Citește Romania24.ro pe Google News

 

 

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EDUCATIE

În 20 martie începe Simularea la Evaluarea Națională 2023. Calendarul examenelor. Modele de Subiecte

Publicat

studiu examen pixabay free e1655800194499.jpg

Luni, 20 martie 2023, elevii din clasa a VIII-a încep Simularea la Evaluarea Națională 2023. Probele scrise la simularea examenului de Evaluare Națională din acest an se încheie în 22 martie.

Din programa de examen, au fost eliminate unele conținuturi. Rezultatele nu vor fi trecute în catalog, ci doar, prin excepție, la cererea elevului.

Disciplinele la care se organizează simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2022—2023 sunt:

  • limba și literatura română
  • limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)
  • matematică.

Rezultatele obținute de elevi sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute la Simulare Evaluare Națională 2023 nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Simulare Evaluare Națională 2023 – CALENDAR

  • 20 martie 2023: Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 21 martie 2023: Matematică – probă scrisă
  • 22 martie 2023: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 29 martie 2023: Comunicarea rezultatelor

Simulare Evaluare Națională 2023 – clasa a a VIII-a – subiect Limba și literatura română – județul Alba

Evaluare Națională 2023. Modele de subiecte publicate de minister pentru elevii de clasa a VIII-a

Evaluare Națională 2023 – modele de subiecte: Ministerul Educației a publicat modele de subiecte pentru examenul de Evaluare Națională, clasa a VIII-a, 2023. Probele se vor desfășura în perioada 19-22 iunie, iar primele rezultate vor fi afișate în 28 iunie.

Cursurile se vor încheia pentru elevii de clasa a VIII-a în 9 iunie, iar înscrierile se fac automat de către secretariatele școlilor în perioada 6 – 9 iunie.

CALENDAR Evaluare Națională 2023

  • 6-9 iunie 2023: înscrierea la evaluarea națională
  • 9 iunie 2023: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023: Matematică – probă scrisă
  • 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Citește mai departe

EDUCATIE

Un număr de 40 de universităţi din 10 ţări îşi prezintă oferta educațională la Bucureşti, în cadrul The International University Fair

Publicat

the international university fair universitati oferta educationala

Un număr de 40 de universităţi din 10 ţări îşi vor prezenta oferta educaţională sâmbătă şi duminică, la Bucureşti, în cadrul celei de-a XXX-a ediţii The International University Fair.

Vizitatorii vor avea ocazia să afle mai multe informaţii despre programele de studiu, bursele, sursele de finanţare şi oportunităţile pe care le pot accesa în ţară sau în străinătate.

„The International University Fair este singurul eveniment din România care reuşeşte să ofere tinerilor oportunitatea să discute direct cu studenţi internaţionali, reprezentanţii instituţiilor educaţionale din ţară şi din alte peste 9 ţări, printre care şi Grecia, Olanda, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda sau România.

Cei care aleg să vină la IUF -The International University Fair – pot afla informaţii despre peste 5.000 de programe de studiu (licenţă, masterat, doctorat) şi facilităţi din domenii precum IT, Inginerie, Management, Business şi Economie, Antreprenoriat, Marketing, Medicină sau Psihologie”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Olanda, în topul țărilor preferate de tinerii români pentru studiu în străinătate

Potrivit acestora, în anul academic 2021 – 2022, 5.600 de elevi şi studenţi români au ales programele de studii olandeze, transformând Olanda în destinaţia preferată de studiu a tinerilor de la noi.

În cele două zile la The International University Fair vor fi prezente cele mai importante universităţi olandeze. Printre acestea se numără şi Fontys University of Applied Sciences, care se află în topul celor mai mari universităţi din Olanda şi oferă programe variate de studiu: de la Inginerie Electrică, Marketing, IT şi până la Muzică sau Design.

Pe toată durata evenimentului tinerii pot participa şi la conferinţa YouForum unde vor avea ocazia să discute cu peste 40 de invitaţi, profesionişti cu experienţă în domeniile în care activează.

Evenimentul va fi organizat şi la Timişoara pe 21 martie şi la Iaşi pe 23 martie.

Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Aur obținut de studenții de la Universitatea din București la concursul internațional de matematică SEEMOUS 2023

Publicat

concurs international matematica studenti universitatea bucuresti

Pentru al cincilea an consecutiv, studenţii Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti au obţinut rezultate de excepţie în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a South Eastern European Mathematical Competition for University Students – SEEMOUS 2023.

„Pentru al cincilea an consecutiv, studenţii UB au cucerit podiumul concursului internaţional SEEMOUS. Cel mai mare punctaj din competiţie, obţinut de un student al FMI”, informează UB pe site-ul instituţiei.

Organizată sub patronajul Mathematical Society of South Eastern Europe, a Uniunii Matematicienilor din Macedonia şi a Facultăţii de Ştiinţe Naturale şi Matematică din cadrul Universităţii din Skopje, ediţia din 2023 a Concursului Internaţional de Matematică pentru Studenţi a avut loc în Struga, Macedonia de Nord, în perioada 7-12 martie 2023.

Universitatea din Bucureşti a fost reprezentată la concurs de trei studenţi ai Facultăţii de Matematică şi Informatică. Toţi cei trei studenţi ai Universităţii din Bucureşti au cucerit podiumul competiţiei SEEMOUS: aur – Mario-Cosmin Drăguţ şi Octavian-Ionut Joiţa, şi argint – Divia-Petra Negoescu.

„Remarcabilă este performanţa studentului Mario-Cosmin Drăguţ care a obţinut cel mai mare punctaj din concurs. Toţi trei premianţii sunt studenţi în anul I la specializarea Matematică”, afirmă sursa citată.

Echipa a fost coordonată de Dan Dumitrescu, fost medaliat la această competiţie, actualmente masterand în anul I la programul Probabilităţi şi Statistică în Finanţe şi Ştiinţe din cadrul FMI. La pregătirea lotului a contribuit şi Andrei Bâra, de asemenea, fost medaliat la SEEMOUS, masterand în anul II la programul de master Matematică Didactică al FMI.

Şi la ediţiile din 2018, 2019, 2020, 2021 şi 2022 studenţii UB au fost pe podiumul competiţiei.

Agerpres

* Sursa foto: unibuc.ro

Citește mai departe

EDUCATIE

Ministrul Educației a semnat ordinul: Vacanţa de primăvară va include Paştele ortodox

Publicat

elevi sala clasa

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat vineri, 10 martie 2023, ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024. Ordinul prevede că vacanţa de primăvară va include Paştele ortodox.

„Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului școlar 2023-2024.

A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanța de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale”, se arată pe pagina Facebook a Ministerului Educației.

Ordinul prevede:

– durata cursurilor: 36 de săptămâni

– data începerii cursurilor: 11 septembrie 2023

– data încheierii cursurilor: 21 iunie 2024

– săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

– desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024. Programele se vor desfășura în intervale de cursuri diferite.

Vacanța de primăvară era prevăzută inițial pentru 13-21 aprilie şi a fost mutată în intervalul 27 aprilie – 7 mai 2024.

Ordinul va fi disponibil, în formă integrală, pe site-ul Ministerului Educației, după publicarea în Monitorul Oficial.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe