Connect with us

EDUCATIE

Elevii de la Robotica din Oradea au câștigat medalia de argint la Olimpiada internaţională de Robotică din Coreea de Sud

Publicat



oradea

Un exoschelet de reabilitare medicală creat de trei liceeni de la Colegiul “Onisifor Ghibu” din Oradea împreună cu doi mentori a fost premiat cu medalia de argint la Olimpiada de robotică dedicată elevilor, desfăşurată în perioada 27 – 30 septembrie în oraşul Donghae din Coreea de Sud.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de reprezentanţii Robotics Club Oradea, echipa care a fost invitată să participe la concurs a fost formată din liceenii Cătălin Mociar, Andrei Iuhas şi Ştefan Szabo, alături de cei doi mentori, Flaviu Birouaş şi Daniel Anton, mentori în Robotics Club Oradea.

Orădenii au participat la proba Robo Scholar pentru care trebuiau să creeze un robot din domeniile alimentaţie, îngrijiri medicale, educaţie, dezastru de incendiu sau aerospaţial.

Echipa a ales să construiască un exoschelet de reabilitare medicală, care a fost jurizat de trei profesori universitari din Coreea de Sud, în faţa a peste 400 de participanţi.

“Pregătirea a fost intensă, elevii petrecând zile şi nopţi în laboratorul Departamentului de Mecatronică al Universităţii din Oradea sub mentoratul inginerului Flaviu Birouaş şi al masterandului Daniel Anton. De la ideea în sine până la robotul funcţional, aplicaţia a fost făcută într-un timp record, iar ultimele asamblări şi linii de cod s-au finalizat chiar în Corea de Sud cu câteva ore înainte de participare”, se arată în comunicat.

Clubul orădean de robotică a fost invitat, în luna mai, să participe la concursul din Coreea de Sud dedicat elevilor, după ce asistent managerul de la International Robotic Olympiad Committee (IROC), tânăra Yura Ha, a participat la cea de-a IX-a ediţie a concursului Robotics Championship organizat, în Oradea, de clubul studenţesc Robotics Oradea şi de departamentul de mecatronică al Universităţii din Oradea.

Colegiul Ghibu nu a putut să le finanţeze deplasarea tinerilor în Coreea de Sud, aşa că liceenii au apelat la ajutorul clubului, ai cărui membri au strâns finanţări de la mai multe firme din parcul industrial.

“Astfel povestea acestor tineri a ajuns la multinaţionalele din Oradea, iar finanţările au fost obţinute în mai puţin de două săptămâni înainte de olimpiada propriu-zisă. Cea mai mare parte din finanţarea călătoriei a fost susţinută de către Celestica, care este de asemenea finanţatorul cercului Robotics Club Oradea unde elevii şi-au dezvoltat abilităţile în domeniul roboticii. Restul sumei necesare deplasării a fost sponsorizată de Kifra, IPTE, iar Connect Group a finanţat bugetul pentru componentele robotului,” se mai precizează în comunicat. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EDUCATIE

Noi date privind desfăşurarea cursurilor: 1.040 de unităţi de învăţământ – în Scenariul 3; 5.235 – în Scenariul 2

Publicat

Un număr de 1.040 de unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar 5.235 în Scenariul 2 (mixt), informează, vineri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

Potrivit MEC, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, vineri, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:

* 11.381 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

* 5.235 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

* 1.040 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3; implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Potrivit MEC, dintre cele 1.040 de unităţi aflate în această situaţie, 291 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 749 unităţi şcolare figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate – numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, afirmă sursa citată. AGERPRES

Citește mai departe

EDUCATIE

Ministerul Educaţiei – noi date privind desfăşurarea cursurilor: 789 de unităţi de învăţământ – în Scenariul 3; 5.234 – în Scenariul 2

Publicat

Un număr de 789 de unităţi de învăţământ îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar 5.234 în Scenariul 2 (mixt), informează, miercuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

Potrivit MEC, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, miercuri, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:

* 11.633 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

* 5.234 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

* 789 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

“Menţionăm că dintre cele 789 de unităţi aflate în această situaţie, 233 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 556 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, afirmă MEC.

Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

MEC reaminteşte că potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr.5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

“Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie”, mai susţine sursa citată.
AGERPRES

Citește mai departe

EDUCATIE

Ministerul Educaţiei- Noi date privind desfăşurarea cursurilor: 517 unităţi de învăţământ – în Scenariul 3; 5.143 – în Scenariul 2

Publicat

Un număr de 517 unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3, iar 5.143 în Scenariul 2, informează, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Potrivit MEC, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, luni, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:

* 11.996 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;

* 5.143 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

* 517 unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3); acesta implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Dintre cele 517 unităţi şcolare aflate în această situaţie, 214 figurează în acest scenariu având în vedere cazurile de COVID-19 înregistrate, iar 303 – ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare, precizează MEC.

Potrivit sursei citate, consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate – numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie. AGERPRES

Citește mai departe

EDUCATIE

Primarul ales al Bacăului: Deschiderea şcolilor din oraş – prioritatea zero după ce voi depune jurământul

Publicat

Primarul ales al municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, susţine că deschiderea şcolilor din oraş va fi prioritatea zero după ce va depune jurământul.

„Decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău de închidere a tuturor şcolilor din oraş, ceea ce va face ca toate orele de curs să se desfăşoare online, reprezintă practic rezultatul ultimului cadou pe care administraţia socialistă l-a făcut băcăuanilor”, a scris edilul ales sâmbătă, pe Facebook.

El solicită Instituţiei Prefectului să prezinte situaţia numărului de cazuri de îmbolnăviri la nivelul municipiului Bacău, a focarelor identificate pe raza oraşului, precum şi situaţia măsurilor şi acţiunilor concrete întreprinse pentru limitarea numărului de îmbolnăviri.

„Rog, de asemenea, ca Instituţia să prezinte argumentat motivele care au condus la explozia numărului de cazuri pe raza municipiului şi apropierea de pragul de 3 al numărului de îmbolnăviri (în cuvintele lor, fără citate din diverse norme)”, precizează primarul Viziteu.

Edilul ales mai solicită Poliţiei Locale a municipiului Bacău să elaboreze şi să pună în aplicare un plan de acţiune şi intervenţie în zonele intens populate (pieţe agroalimentare/ târguri/ şcoli/ transport public) privind verificarea modului de respectare a măsurilor de protecţie, iar viitorilor săi colegi din Primăria Bacău să prezinte pe site-ul instituţiei situaţia actualizată zilnic a informaţiilor legate de evoluţia numărului de infectări, precum şi a focarelor semnalate pe raza municipiului Bacău.

Toate şcolile din municipiul Bacău vor funcţiona, începând de luni, doar în sistem online pentru următoarele 14 zile, potrivit deciziei luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. AGERPRES

Citește mai departe