Connect with us

EDUCATIE

Elevii şi studenţii vor fi testaţi, la revenirea în instituţiile de învăţământ ale MApN

Publicat



Elevii şi studenţii vor fi testaţi pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, conform procedurilor în vigoare, la întoarcerea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale (MApN), informează un comunicat MApN.

Precizarea vine în contextul în care instituţiile de învăţământ preuniversitar MApN (preşcolar, liceal şi postliceal) au început de luni activităţile şi procesul educaţional în formatul faţă în faţă, revenirea la cursuri a elevilor şi cursanţilor fiind planificată în mod eşalonat.

În ceea ce priveşte instituţiile de învăţământ superior militar, deciziile privind forma de reluare a cursurilor vor fi luate cu respectarea principiului autonomiei universitare, comandanţii acestora, împreună cu senatele universitare, urmând să hotărască şi să comunice studenţilor militari, în timp util, modul de reluare a cursurilor după finalizarea sesiunii de examene şi încheierea vacanţei intersemestriale.

Studenţii militari înmatriculaţi la universităţile de medicină din Bucureşti şi Târgu Mureş vor continua procesele universitare conform deciziilor senatelor universitare ale celor două instituţii de învăţământ superior, subliniază MApN.

Reprezentanţii ministerului precizează că în toate instituţiile de învăţământ ale MApN au fost luate măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, iar Direcţia medicală monitorizează evoluţia situaţiei epidemiologice şi coordonează activităţile de testare de tip RT PCR a elevilor şi studenţilor. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Institutul de Sănătate Publică NU nu recomandă lămpile UV pentru dezinfecţia suprafeţelor în şcoli

Publicat

Institutul Naţional de Sănătate Publică nu recomandă utilizarea lămpilor UV pentru dezinfecţia suprafeţelor în unităţile de învăţământ cu scopul limitării transmiterii COVID-19.

“Întrucât accidentele survenite în urma utilizării lămpilor UV în unităţile de învăţământ sunt tot mai dese, precizăm că specialiştii INSP nu susţin această metodă de dezinfecţie, opinie transmisă de altfel tuturor instituţiilor ce au solicitat un punct de vedere în această direcţie”, precizează Institutul Naţional de Sănătate Publică, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Conform sursei citate, utilizarea dezinfecţiei cu UV este specifică unităţilor sanitare, fiind o metodă fizică de dezinfecţie a aerului şi suprafeţelor din încăperi.

“Punerea în funcţiune a acestor lămpi trebuie executată numai de persoane calificate şi instruite în acest sens. În timpul funcţionării, persoanele nu trebuie să fie în încăpere, în caz contrar persoanele expuse dezvoltă reacţii nedorite la nivel ocular (conjunctivită, foto-oftalmie, cataractă) sau la nivel cutanat (arsură până la transformare malign)”, subliniază INSP.

Totodată, INSP atrage atenţia că măsurile de curăţenie şi cele de aplicare a produselor de curăţenie şi a dezinfectanţilor prevăzute atât în recomandările naţionale, cât şi în cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, asociate cu o aerisire fără abatere de la frecvenţa şi perioada corectă de timp, asigură un mediu propice desfăşurării activităţilor educative.

“Igiena mâinilor, igiena respiraţiei, evitarea aglomeraţiei, aerisirea frecventă a spaţiilor sunt metodele dovedite ca fiind eficiente în prevenirea transmiterii COVID-19. În concluzie metoda dezinfecţiei cu UV nu reprezintă o opţiune pentru dezinfectarea sălilor de curs în şcoli”, se mai arată în comunicatul citat. Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Examene fraudate la Facultatea de Drept. Cum vor fi pedepsiți studenții și ce măsuri a luat conducerea

Publicat

sursa foto: wikipedia

Decanul şi Consiliul Facultăţii de Drept au decis să propună rectorului Universităţii din Bucureşti exmatricularea a 45 de studenţi care au conlucrat în vederea fraudării unor examene din sesiunea de iarnă a anului I, informează un comunicat remis vineri de instituţia de învăţământ superior, în care se subliniază că este vorba despre o decizie unică în istoria facultăţii.

“Ca urmare a sesizărilor formulate de o serie de studenţi, sesizări însoţite de dovezi certe, pertinente şi concludente cu privire la fraudarea unor examene în sesiunea derulată în luna februarie a.c., Consiliul Facultăţii de Drept şi Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti vor înainta Rectorului Universităţii din Bucureşti propunerea de exmatriculare a 45 de studenţi din anul I”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, studenţii pentru care s-a propus exmatricularea au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfăşurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari. Scopul conlucrării a fost identificarea răspunsurilor şi rezolvarea împreună a subiectelor de la unele dintre examenele scrise susţinute online în luna februarie.

Decizie unică în istoria facultăţii

“În şedinţa Consiliului facultăţii din data de 25 februarie 2021 au fost discutate sesizările, s-au examinat probele şi au fost ascultaţi toţi studenţii care au dorit să îşi exprime punctul de vedere cu privire la acuzaţiile care li se aduc. În urma acestei şedinţe, în cursul zilei de astăzi – 26 februarie 2021 – membrii Consiliului şi-au exprimat opţiunea cu privire la propunerea de exmatriculare, propunere adoptată cu o largă majoritate”, menţionează sursa citată.

În conformitate cu Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, decanul Facultăţii de Drept va anula rezultatele obţinute de studenţii în cauză la examenele pentru care s-a dovedit implicarea lor în fraudă.

Toate examene și colocviile se vor desfălura față în față

Totodată, Consiliul Facultăţii de Drept a hotărât ca, exceptându-se impedimente sanitare certe, începând cu sesiunea din vară, deci în actualul an universitar, examenele şi colocviile din toate programele de studii ale Facultăţii de Drept să se desfăşoare faţă în faţă, chiar dacă activitatea didactică (cursuri şi seminare) va continua online.

“Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti transmite opiniei publice că decizia de a propune exmatricularea a 45 de studenţi a fost una extrem de grea prin implicaţiile sale atât asupra studenţilor pentru care s-a propus exmatricularea şi a familiilor acestora, cât şi asupra întregului corp profesoral şi a tuturor celorlalţi studenţi ai Facultăţii noastre. Prin dimensiunea sa, aceasta este o decizie unică în istoria Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Totodată, unicitatea acestei decizii exprimă şi importanţa sa prezentă şi viitoare pentru Facultatea de Drept, pentru Universitatea din Bucureşti, pentru întregul sistem de învăţământ juridic superior, dar şi pentru societatea românească în ansamblul său”, se subliniază în comunicat.

Conform acestuia, prin această decizie, conducerea Facultăţii de Drept îşi asumă “o alegere foarte clară între just şi injust, între fapte dovedite şi declaraţii fără acoperire, între adevăr şi minciună”.

“Această decizie este o expresie a curajului de a spune NU fraudei la examen. Reprezintă o decizie grea, dar justă, o decizie bazată pe dovezi incontestabile. De asemenea, este o decizie care exprimă fără niciun dubiu faptul că Facultatea de Drept, facultate etalon a învăţământului juridic superior din România, nu tolerează frauda în rândul studenţilor care au început un drum lung şi greu pentru a desăvârşi o carieră de jurist.

”Justiția se învaţă din şcoală”

În faţa fraudei evidente, incontestabile, a închide ochii înseamnă să distrugi spiritul dreptăţii care ar trebui să caracterizeze atât mediul academic, cât şi întreaga comunitate a juriştilor. (…) Justiţia se învaţă din şcoală. Dacă şcoala de drept însăşi nu este fermă cu privire la valorile dreptăţii şi echităţii, justiţia nu se poate înfăptui în societate”, mai transmite conducerea facultăţii. Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Cursuri cu prezență fizică SUSPENDATE în două şcoli din Galați, după ce un elev cazat în cămin a fost confirmat cu COVID-19

Publicat

arhiva foto

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre prin care se suspendă activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică la Şcoala Profesională Specială “Emil Gârleanu” şi Şcoala Profesională Specială “P.P. Neveanu” din municipiul Galaţi, informează, miercuri, Prefectura.

Decizia a fost luată după ce un elev din ciclul primar de învăţământ, diagnosticat cu COVID-19, urma cursurile la Şcoala Profesională Specială “Emil Gârleanu”, dar, fiind din mediul rural, era cazat în căminul de la Şcoala Profesională Specială “P. P. Neveanu”.

Ulterior, alţi trei elevi de la cele două şcoli au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

Pe perioada suspendării, 23.02-07.03.2021, procesul de învăţământ la cele două şcoli se va desfăşura în sistem online. Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Scandal la Facultatea de Drept din București. Zeci de studenți, propuși pentru EXMATRICULARE

Publicat

sursa foto: wikipedia.org

Facultatea de Drept din București este zguduită de un scandal, după ce aproape 50 de studenţiau fost propuși pentru exmatriculare. Potrivit Edupedu.ro, 49 de studenți din anul I au fraudat mai multe examene. Aceștisa ”colaborau” pe whatsapp şi împărtăşeau metode practice pentru a copia la examene.

Decanul facultăţii, Răzvan Dincă, a spus că este o premieră pentru Facultatea de Drept. În opinia sa, ”este şocant să constatăm un asemenea fenomen, e cu totul contrariant pentru principiile pe care ar trebui să le insuflăm viitorilor magistraţi, avocaţi, jurişti, profesionişti ai dreptului, să descoperim în stadiul formării lor iniţiale o asemenea încălcare a acestor principii”.

Rezolvau împreună subiectele, pe grupuri de whatsapp

Studenţii vizaţi comunicau pe două grupuri de whatsapp şi rezolvau împreună subiectele examenelor şi făceau schimburi de filmuleţe în care îşi explicau unii altora metode practice de copiere şi cum să îşi aşeze telefoanele astfel încât să poată copia.

Propunerea exmatriculării celor 49 de studenţi vine în urma unui alt scandal de la Facultatea de Drept. Săptămâna trecută, conducerea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a anulat un examen online susţinut simultan de 770 de studenţi şi a început o anchetă disciplinară faţă de profesoara Simona Cristea, care a organizat examenul.

sursa: mediafax

 

Citește mai departe