Connect with us

ACTUALITATE

Elevii și studenții vor primi 200 de euro de la stat pentru a-și cumpăra calculatoare. Condiții de acordare

Publicat

Elevii și studenții care provin din familii cu venituri reduse vor putea primi 200 de euro de la stat pentru achiziția unui calculator. Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care se acordă tinerilor până în 26 de ani câte 200 de euro pentru achiziţionarea unui computer.

„Astăzi a trecut prin Guvern o hotărâre prin care acordăm tinerilor, elevilor şi studenţilor până în 26 de ani 200 de euro pentru achiziţionarea unui computer. Acest proiect se derulează din 2004 fără întrerupere şi cred că este un lucru pozitiv, pentru că peste 300.000 de elevi şi studenţi au fost beneficiarii acestuia”, a transmis ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la finalul şedinţei Executivului.

Ea a adăugat că anul acesta, din informaţiile pe care le are MEN, circa 10.000 de elevi şi studenţi ar putea fi beneficiarii acestei hotărâri de Guvern.

Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 250 lei pe membru de familie, conform HG 297/03.05.2018 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobată prin HG nr. 1294/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 408/14.05.2018.

Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro și este destinat achiziției de calculatoare. Anul acesta, bonurile au culoare roșie, spre deosebire de 2018, când au fost violet.

Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Pentru obținerea ajutorului aferent achiziționării unui calculator în baza legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul.

La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepția: alocației de stat, alocației familiale complementare și a alocației de susținere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii și burselor sociale, precum și a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi și obligații.

Stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei Naționale, conform legislaţiei în vigoare.

Calendarul pentru 2019 este următorul:

  • depunerea cererilor – până la 19 aprilie
  • evaluarea cererilor de către comisiile din unităţile şi instituţiile de învăţământ împreună cu comisiile de anchetă socială – 22 aprilie – 13 mai
  • centralizarea cererilor la Comisia centrală, prin intermediul portalului dedicat – 14 mai – 24 mai
  • afişarea pe portalul Ministerului Educaţiei Naționale a listei de cereri eligibile – 31 mai
  • afişarea în fiecare unitate de învăţământ a listei beneficiarilor – 5 iunie
  • depunerea contestaţiilor – 6 iunie
  • rezolvarea contestatiilor: 6 – 20 iunie
  • afișarea rezultatului contestațiilor pe portalul dedicat și în fiecare unitate de învățământ – 21 iunie
  • afişarea pe portalul Ministerului Educaţiei Naționale a listei de beneficiari aprobată prin ordin de ministru – 4 iulie
  • achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educatiei Naționale: 5 – 19 iulie
  • eliberarea bonurilor valorice către beneficiari: 22 iulie – 9 august
  • achiziționarea de calculatoare: 24 iulie – 10 octombrie
  • depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: 25 iulie – 15 octombrie
  • depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: 25 iulie – 31 octombrie
  • decontarea către operatorii economici: 30 iulie – 20 noiembrie

sursa: agerpres.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Peste 40 de șoferi amendați pentru viteză în doar câteva ore

Publicat

botoșani: peste 40 de șoferi amendați pentru viteză în doar

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au acționat, duminică, pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept principală cauză generatoare, viteza excesivă.

 

Astfel, activitățile s-au desfășurat pe arterele principale ale județului, cu accent pe cele în care s-au înregistrat accidente, fiind aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei. Dintre acestea, 39 de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Sinclitichia

Publicat

calendar ortodox 2026: sfânta cuvioasă sinclitichia

Publicitate

Sfânta Sinclitichia  s-a născut în Macedonia, în anul 270. Părinții Sfintei, oameni bogați și creștini evlavioși, aflând că în Alexandria se aflau mai mulți creștini, au decis să se mute definitiv acolo, mai ales că, la aceea vreme, Arhiepiscopul Alexandriei era Atanasie cel Mare, despre care se auzeau lucruri minunate.

Astfel, îndată ce s-au stabilit în Alexandria, prima lor grijă a fost să-l întâlnească pe Atanasie cel Mare. Acesta i-a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (418)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (418)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

Paul Aretzu, în „Ramuri” nr. 12 din 2025 publică o cronică la cartea Mariei Tronea ,Structuri metonimice în poezia română modernă” (Editura Academiei Române, București, 2019). Volumul are capitolele „Metonimia eminesciană”, „Locul metonimiei în matricea stilistică blagiană”, „Bacovia – poet de factură metonimică”, „Arghezi, poet al semnelor” și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dacă plecați la drum: Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare în mai multe județe

Publicat

dacă plecați la drum: sunt semnalate precipitații sub formă de

Publicitate

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informeză luni dimineața că, la nivel național, sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Vrancea. Se circulă pe un carosabil parțial acoperit cu zăpadă.

În zona de sud și sud-est a țării...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe