Connect with us

EVENIMENT

Episcopia Huşilor a iniţiat campania „Împreună ajutăm spitalele din Vaslui”

Publicat

Episcopia Huşilor a lansat campania umanitară „Împreună ajutăm spitalele din Vaslui”, în cadrul căreia persoanele fizice şi juridice pot dona sume de bani pentru achiziţia de materiale sanitare şi aparatură medicală în spitalele din judeţ.

În apelul lansat pe site-ul Episcopiei Huşilor, iniţiatorii campaniei au transmis că, după ce au făcut mai multe donaţii spitalelor din Vaslui, Bârlad şi Huşi, doresc achiziţionarea unui aparat de ventilaţie mecanică şi a unor cantităţi suplimentare de materiale sanitare de protecţie.

„Episcopia Huşilor şi Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Huşi intensifică ajutorul oferit în lupta cu pandemia COVID – 19. Vă rugăm să ne sprijiniţi pentru a continua dotarea unităţilor sanitare cu aparatură medicală şi echipamente de protecţie, prin donaţii, în cadrul campaniei „Împreună ajutăm spitalele din Vaslui”! De asemenea, oferim alimente, masă caldă, medicamente persoanelor aflate în izolare”, au precizat reprezentanţii Episcopiei Huşilor.

De la începutul pandemiei, Episcopia Huşilor a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vaslui suma de 20.000 de euro pentru achiziţionarea unui aparat de testare pentru depistarea COVID – 19, a pus temporar la dispoziţia unităţii medicale o autospecială primită de la Crucea Roşie Bavareză şi a sprijinit Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad – devenit unitate suport – cu suma de 5.000 de euro.

De asemenea, reprezentanţii episcopiei au donat Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi o serie de materiale sanitare de protecţie, dezinfectanţi şi saltele antiescare în urma unui apel al cadrelor medicale de la unitatea sanitară. AGERPRES

 

Sursa foto: Episcopia Hușilor / Facebook.com

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Coaliția a decis că pensia magistraților va fi 70% din salariu. Propunere de modificare și pentru intrarea în magistratură

Publicat

judecătorii curții de apel alba iulia suspendă protestele, după ce

Coaliția a decis că pensia magistraților va fi 70% din salariu a declarat marți, liderul UDMR, Kelemen Hunor. De asemenea, el a spus că în discuții a mai apărut și o solicitare de a modifica intrarea în magistratură: ”Să repunem acea perioadă de 5 ani vechime în funcții juridice pentru cei care vor să intre în magistratură și nu au făcut INM”.

El a spus, într-o emisiune la RFI, că la nivelul Coaliției s-a decis că pensia magistraților va fi 70% din salariu, dar că…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

COMUNICAT: Creșterea competitivității societății CENTRUL OFTALMOLOGIC SFANTA ANA SRL prin achiziții de echipamente tehnologice

Publicat

uat oraȘul teiuȘ anunță începerea proiectului de investiție cu titlul

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.







Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Show de baschet la Cluj. U-BT primește vizita lui Hapoel Ierusalim într-un duel al celor mai eficiente atacuri din EuroCup

Publicat

u bt cluj.jpg






După ce a stabilit un nou record de puncte în meciul cu BAXI Manresa, 110 puncte marcate, U-BT Cluj se pregătește să primească vizita echipei Hapoel Midtown Ierusalim, într-un meci care promite spectacol.

Partida din penultima etapă a turului EuroCup va avea loc marți, 18 noiembrie, de la ora 19:00.

Meci „de foc” pe BTarena

Hapoel Ierusalim, una dintre cele patru echipe care reprezintă Israelul în…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Descoperă gusturile lumii în România! Carte cu rețete etnice vechi și noi, disponibilă gratuit pe EthnicMarket.ro

Publicat

descoperă gusturile lumii în românia! carte cu rețete etnice vechi

Fundația Arta, în parteneriat cu platformul EthnicMarket.ro, lansează „Carte de rețete etnice vechi și noi”, o colecție digitală ce reunește peste 50 de rețete autentice adunate din comunități etnice din România. De la preparate maghiare, săsești și ucrainene la rețete thailandeze, cubaneze sau libaneze, această colecție arată diversitatea gastronomică a României de azi și felul în care gusturile lumii trăiesc aici împreună.

Cartea este disponibilă gratuit în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe