EVENIMENT
Episcopia Huşilor, „profund mâhnită" de îngrădirea „ofensatoare” a accesului la racla Sfintei Cuvioase Parascheva
Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au transmis, vineri, că au luat act cu "profundă mâhnire" de situaţia, fără precedent în istorie, "de îngrădire discreţionară şi ofensatoare a accesului - cu respectarea recomandărilor sanitare actuale - pelerinilor din afara Iaşiului, la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoare, din 1641, a Moldovei şi a poporului român".
Într-un comunicat de presă postat pe site-ul Episcopiei Huşilor, se afirmă că toţi credincioşii din eparhie trăiesc aceeaşi dezamăgire ca şi cei din Arhiepiscopia Iaşilor şi din întreaga Moldovă, privind imposibilitatea participării la sărbătoarea ocrotitoarei lor.
"Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi racla Sfintei Cuvioase Parascheva sunt locul spre care ei se îndreaptă ori de câte ori vin în Capitala Moldovei, fiind unul din reperele esenţiale de pe harta trăirii actului credinţei. Acolo se simt ca acasă, chiar şi fără actul de identitate. Măsurile luate, în contextul pandemiei, pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor, au fost constant susţinute de Biserică, cu conştiinţa faptului că sănătatea este darul lui Dumnezeu. Din nefericire, observăm obstinaţia cu care ni se transmite mesajul explicit că slujbele sau manifestările religioase ar deveni spaţii predilecte de răspândire a virusului şi gesturi incompatibile cu sănătatea şi vecine cu iresponsabilitatea", au precizat reprezentanţii Episcopiei Huşilor.
Aceştia au afirmat că sunt solidari şi susţin mesaj ul transmis de mitropolitul Teofan, în preajma hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, intitulat "Durere adăugată la durere".
"În acelaşi duh părintesc al Mitropolitului nostru, îndemnăm ca solidaritatea să se manifeste prin intensificarea rugăciunii, a curăţirii sufletului şi prin înmulţirea faptelor bune: 'Totul pentru ca Dumnezeu să-şi întoarcă privirea spre noi, Sfânta Parascheva să ne ierte, personalul medical să fie încurajat şi apreciat cum se cuvine, oamenii să împlinească ceea ce trebuie pentru ocrotirea sănătăţii lor şi a semenilor, iar autorităţile să aibă înţelepciunea unor decizii care să ţină cont şi de amploarea epidemiei, dar şi de faptul că există şi numeroase persoane în această ţară care au credinţă în Dumnezeu şi în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinţilor'. Rugăm pe toţi preoţii din Episcopia Huşilor să slujească zilnic Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar acest acatist să fie introdus şi în programul personal de rugăciune al fiecărui creştin. Astfel, întreaga Moldovă va fi în rugăciune", precizează comunicatul citat.
Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au reiterat îndemnul către cetăţeni de a trata cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică, măsurile de protecţie sanitară împotriva infectării cu noul coronavirus, pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jurul lor. AGERPRES
EVENIMENT
Alertă Alimentară la magazinele Kaufland din Alba și din țară. Un produs foarte cumpărat, retras de urgență de la rafturi
O alertă alimentară a fost emisă pentru un produs foarte cumpărat din magazinele Kaufland din Alba Iulia, Blaj și Sebeș, dar și din țară. Rechemarea a fost publicată pe site-ul ANSVSA.
Este vorba despre o cutie de icre care se găsește de foarte multe ori în coșurile de cumpăraturi ale clienților. Mai exact este vorba despre produsul ”Salată de icre cu caras și ceapă” 75 de grame, de la producătorul Negro 2000. Din câte se pare produsul este infestat cu Listeria...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Guvernul schimbă regulile la furnizarea de gaz. Plafonarea dispare treptat. Prețul, administrat pentru populație până în 2027
Guvernul pregătește o ieșire graduală din schema de plafonare a prețului la gaze, urmând ca populația să beneficieze de un preț administrat până în primăvara anului 2027, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Măsura este gândită ca o perioadă de tranziție spre liberalizarea pieței, fără a expune consumatorii casnici la creșteri bruște de preț.
Preț stabil pentru populație. Liberalizare amânată...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Termene reduse pentru decizia de încadrare la avizul de mediu și avizul pentru siguranța la incendiu. În cât timp se vor obține
Termenul pentru decizia de încadrare la avizul de mediu va fi redus de la 90 de zile la 60 de zile, avizul pentru siguranța la incendiu va putea fi obținut în maximum 15 zile, iar autorizația la incendiu în cel mult 30 de zile.
Anunțul a fost făcut chiar de premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată miercuri seară.
”Este vorba de un proiect privind simplificarea obținerii avizelor de mediu, unde termenele vor fi scurtate substanțial, în așa fel încât...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Noi reguli pentru subvenția la pășunatul bovinelor. Plățile, acordate în funcție de relief și perioada de pășunat
Subvenția acordată crescătorilor de bovine pentru pășunatul extensiv va fi acordată după noi reguli. Autoritățile susțin că schimbările nu vor duce automat la reducerea sprijinului financiar.
Schimbările sunt prevăzute în Planul Național Strategic și vizează ecoschema PD-27, gestionată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii, citați de Mediafax, susțin că modificările introduse nu urmăresc reducerea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
