ACTUALITATE
Europa se confruntă cu o epidemie de obezitate provocată de alimentele ultraprocesate
Proastele obiceiuri alimentare, precum creşterea consumului de produse ultraprocesate, a provocat o epidemie de obezitate în Europa, care nu numai că sporeşte riscul de a suferi boli grave, ci presupune totodată un cost uriaş şi o provocare majoră pentru sistemele publice de sănătate, relatează marţi EFE.
Mai mult de jumătate din populaţia adultă din Uniunea Europeană este supraponderală sau suferă de obezitate, în timp ce un copil din trei se confruntă cu acelaşi probleme, potrivit unui raport publicat marţi de United European Gastroenterology (UEG), care reuneşte principalele asociaţii din domeniul sănătăţii digestive.
Acestea sunt cifre alarmante, care "în viitorul apropiat nu vor face decât să crească şi să determine una dintre cele mai mari provocări pentru sănătatea publică cu care ne confruntăm", avertizează Markus Peck, responsabil pe probleme medicale al UEG.
Documentul avertizează că există studii care demonstrează că obezitatea poate spori cu 50 % riscul de a suferi de cancer colorectal, mai ales în rândul bărbaţilor. De asemenea, aproape trei sferturi dintre obezi suferă de grăsime la ficat, ceea ce poate degenera în steatohepatită non-alcoolică (NASH) şi provoca probleme mult mai grave.
Raportul dezvăluie că incidenţa obezităţii infantile este mai mare în ţările din sudul Europei, unde dieta mediteraneeană, bogată în vegetale şi un consum limitate de carne roşie, a fost înlocuită de produsele procesate. Malta, Croaţia, Italia, Spania, Cipru, Grecia şi Portugalia se clasează în fruntea membrilor comunitari cu cel mai mare procent de copii supraponderali.
Se avertizează totodată asupra cercului vicios între obezitate şi sărăcie: există studii ce corelează veniturile mici de obezitate, fapt care poate avea repercusiuni asupra sănătăţii mintale a copiilor, provocând anxietate şi depresie şi un randament scăzut la şcoală. Studiul subliniază şi importanţa pentru viitorul copilului pe care o are alimentaţia în primii ani de viaţă.
Pe de altă parte, obezitatea presupune şi o povară pentru societate, nu doar în ce priveşte costul tratamentelor medicale pe care le implică, ci şi a pierderilor economice derivate din scăderea productivităţii şi pierderea calităţii vieţii. Un cost pe care studiul îl cifrează la 81 de miliarde de euro pe an în Uniunea Europeană.
Raportul consideră vinovate alimentele ultraprocesate, produsele precongelate, cărnurile procesate şi chipsurile ambalate. Potrivit UEG, aceste alimente produse de mari companii sunt destinate consumului pe o durată mai lungă de timp, comparativ cu alimentele sănătoase dar perisabile.
Raportul corelează şi consumul acestor produse, care au un conţinut mare de sare, zahăr şi grăsimi saturate, de o creştere a riscului de cancer. Produsele ultraprocesate asigură între 25% şi 50 % din totalul consumului energetic zilnic. De aceea, restricţiile la accesul acestor produse se numără printre măsurile reclamate atât de UE cât şi de ţările membre pentru a reduce riscul, costul şi impactul social al bolilor digestive.
Se cere, printre alte măsuri, să se limiteze publicitatea şi disponibilitatea aşa-numitelor alimente "junk food" mai ales în rândul copiilor, să se impună taxe fiscale asupra băuturilor carbogazoase şi o etichetare mai clară privind valoarea calorică şi cea nutriţională.
În general, UEG cere reducerea producţiei de alimente procesate şi mai mute campanii de conştientizare menite să schimbe cultura alimentară în favoarea alimentelor sănătoase. "Obiectivul nostru este de a obţine o transformare la nivel european în favoarea unor regimuri alimentare sănătoase pentru 2050", a explicat responsabilul pe probleme medicale al UEG.
Markus Peck recomandă dublarea consumului de fructe, legume, nuci şi verdeţuri şi reducerea la jumătate a cărnurilor roşii şi a zahărului în următorii 30 de ani. Zahărul ar trebui să reprezinte, de asemenea, mai puţin de 10% din consumul total de energie zilnică, iar grăsimile suprasaturate sub 10%.
Raportul UEG recomandă totodată limitarea pe cât posibil, sau chiar interzicerea, consumului aşa-numitelor grăsimi trans, care cresc nivelul de colesterol LDL (colesterol rău) şi scad în acelaşi timp nivelul de colesterol HDL (colesterol bun) - această combinaţie nefericită fiind un factor important în producerea unor afecţiuni cardiace şi altor boli. AGERPRES
Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.
Potrivit unei...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
