Connect with us

AUTO

Europenii cu maşini pe motorină se îndreaptă spre noi majorări de preţuri din cauza Rusiei

Publicat

Automobiliştii europeni care folosesc vehicule pe motorină, care se luptă deja cu preţuri record, se îndreaptă spre noi majorări de preţuri la pompă comparativ cu cei care au automobile pe benzină, arată o analiză realizată de Reuters.

Restricţiile cu privire la importurile de motorină din Rusia, impuse după invazia din Ucraina, au subminat statutul motorinei de alternativă ieftină la benzină în Europa, agravând o criză a costului vieţii în regiune.

„În mod fundamental, Europa nu poate supravieţui fără motorina rusească”, susţine Kevin Wright, analist la firma de consultanţă Kpler.

Pe lângă impactul direct asupra celor aproximativ 140 de milioane de automobilişti europeni care folosesc motorină, preţurile mari la acest combustibil afectează întreaga economie şi inflaţia deoarece este carburantul preferat de către industria şi fermierii europeni.

Datele analizate de Energy Aspects şi Wood Mackenzie arată că diferenţa de preţ dintre motorină şi benzină va ajunge la aproximativ 25 de dolari per baril în trimestrul patru, de la aproximativ 13 dolari per barul în trimestrul al doilea.

„Dacă foloseşti un automobil pe motorină este probabil că vei fi afectat puţin mai mult decât unul pe benzină”, spune Eugene Lindell, analist la FGE.

Aceasta problemă este una care afectează în mod deosebit Europa. Cota autoturismelor diesel pe piaţa europeană este de peste 40%, comparativ cu 4,5% în SUA.

Europenii cu maşini pe motorină se îndreaptă spre noi majorări de preţuri din cauza Rusiei: Ce avertizează analiștii

Analiştii avertizează că impactul deplin al invaziei ruseşti asupra pieţei energetice abia urmează să fie resimţit. La finele lunii mai liderii UE au convenit să reducă importurile de petrol din Rusia cu 90% până la finele anului. Aceste sancţiuni introduse treptat înseamnă că toate livrările de ţiţei rusesc prin intermediul navelor vor fi interzise de la începutul lunii decembrie şi toate produsele rafinate ruseşti două luni mai târziu.

Multe companii fie au încetat să cumpere combustibili ruseşti sau au început să caute alternative la ţiţeiul rusesc Urals, care sunt mai potrivite pentru producţia de benzină decât de motorină. În consecinţă, analiştii se aşteaptă ca preţurile la benzină se se mai reducă în trimestrul patru, pe măsură ce cererea sezonieră se va diminua, în timp ce motorina este posibil să rămână scumpă.

Însă creşterea preţului motorinei este posibil să accelereze o tranziţie dinspre vehiculele diesel, chiar dacă pe termen lung, în condiţiile în care Europa încearcă să pună capăt vânzărilor de vehicule noi cu motoare pe combustie din 2035.

Europenii cu maşini pe motorină se îndreaptă spre noi majorări de preţuri din cauza Rusiei: Tranziţia de la automobilele pe motorină spre cele pe benzină a devenit evidentă în ultimii ani

Tranziţia de la automobilele pe motorină spre cele pe benzină a devenit evidentă în ultimii ani, susţine Rimoon Agaiby, responsabil pentru Germania la firma de consultanţă auto Ricardo. „Orice majorare a diferenţei de preţ între motorină şi benzină nu va face decât să sprijine această tendinţă”, a adăugat Agaiby.

Datele de pe piaţa automobilelor second-hand arată că oamenii încearcă să vândă mai mult vehicule diesel comparativ cu cele benzină. Portalul Motorway a calculat că vânzările de automobile second-hand pe motorină au crescut cu 21% începând din luna mai şi până în luna iunie, comparativ cu o creştere de 13% în cazul automobilelor pe benzină.

Deşi automobilele electrice ar putea oferi o soluţie, pe termen mediu, problemele pentru consumatorii europeni ar putea să se agraveze având în vedere că pentru flota de vehicule comerciale din Europa nu există o alternativă eficientă la motorină. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 20,5%, în 2023

Publicat

masini noi 590x354 1

Anul trecut, volumul cifrei de afaceri în sectorul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, precum și în domeniul întreținerii și reparației autovehiculelor și motocicletelor, în serie brută, a înregistrat o creștere de 11,5%.

Această evoluție a fost influențată în principal de creșterea înregistrată în comerțul cu autovehicule (+20,5%) și în comerțul cu piese și accesorii destinate autovehiculelor (+0,9%), conform datelor publicate miercuri de către Institutul Național de Statistică (INS).

În anul 2023 comparativ cu anul precedent, scăderi au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor (-6,4%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-1%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în anul 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,9% mai mare comparativ cu anul 2022, influenţată de creşterea cifrei de afaceri la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+32,4%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+10,2%).

Scăderi s-au înregistrat la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-5,2%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-4,3%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-3,3%).

În ultima lună a anului trecut, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o scădere cu 8,1%, comparativ cu luna precedentă.

Potrivit INS, evoluţia afacerilor din acest sector a fost influenţată de scăderile înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-20,8%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-18%) şi la comerţul cu autovehicule (-3,4%).

Activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au înregistrat o creştere cu 0,6%.

Serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, în ultima lună a anului trecut, comparativ cu luna precedentă, a crescut cu 2,4%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în aceeaşi perioadă de referinţă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 1,8%, datorită creşterii înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+18,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+6,8%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+1,9%). Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-16%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-0,7%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2023, faţă de luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 1,1%.

Comparativ cu decembrie 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o creştere cu 6%, datorită avansului înregistrat la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+28,2%), comerţul cu autovehicule (+9,8%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+0,7%).

Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a scăzut cu 2%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 11,3% faţă de luna decembrie 2022.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna decembrie 2023, a înregistrat o cifră de afaceri cu 1,1% mai mare comparativ cu luna decembrie 2022, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+8,9%) şi activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+8,8%).

Scăderi au înregistrat activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-26,9%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-9,5%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,5%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2023 a crescut cu 3,8%, comparativ cu luna decembrie 2022. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dacia a devansat Renault pe piaţa europeană în luna ianuarie

Publicat

În luna ianuarie, numărul autoturismelor noi marca Dacia înmatriculate în Uniunea Europeană a depășit numărul autoturismelor marca Renault, conform datelor publicate marți de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că în prima lună din acest an grupul Renault a înmatriculat în total în Uniunea Europeană un număr de 86.071 de autoturisme, în scădere cu 2,9% comparativ cu luna ianuarie 2023.

Însă în interiorul grupului Renault, înmatriculările Dacia au crescut cu 7,9% în ritm anual, până la 49.078 unităţi, adică mai mult de jumătate din totalul întregului grup francez, în timp ce înmatriculările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 2,9% până la 36.828 unităţi.

Conform aceloraşi date, înmatriculările de autoturisme Dacia în luna ianuarie au fost mai mari decât cele ale mărcilor Fiat (28.029), Citroen (29.997), Mercedes (34.632), Audi (42,886) sau BMW (48.247) şi s-au apropiat la un pas de înmatriculările Peugeot (50.865).

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a mai informat că piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 12,1% în luna ianuarie 2024, însă piaţa auto din România a înregistrat o creştere modestă de doar 3,8%.

Un număr de 851.690 de autoturisme au fost înmatriculate în luna ianuarie 2024 în Uniunea Europeană, graţie faptului că toate marile pieţe au înregistrat creşteri semnificative, în frunte cu Germania (19,1%), urmată de Italia (10,6%), Franţa (9,2%) şi Spania (7,3%).

Vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie

Vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 42,3% comparativ cu nivelul din luna decembrie, până la 92.741 de unităţi, dar sunt mai mari cu 29% faţă de situaţia din luna ianuarie 2023.

Acest trend s-a manifestat în special în Germania şi Franţa, primele două mari pieţe auto din blocul comunitar, unde vânzările de automobile electrice noi pe baterie au scăzut în ianuarie cu 59%, respectiv 46% comparativ cu luna decembrie, dar au crescut cu 24%, respectiv 37% în ritm anual.

În cazul României, datelor centralizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) şi citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) arată că volumul de autoturisme noi înmatriculate în România în ianuarie 2024 a crescut cu 4,15% faţă de acelaşi interval din anul anterior, până la 12.733 de unităţi.

În acest sens, clasamentul mărcilor de autoturisme noi este condus, în prima lună a acestui an, de Dacia – cu 3.948 de unităţi, urmată de Toyota – cu 998 de unităţi, Skoda (893), Hyundai (853), Renault (784), Volkswagen (766), Tesla (564), Mercedes (519), Kia (478) şi Ford (417). Agerpres

Citește mai departe

AUTO

În primele 9 luni ale anului trecut, prima medie RCA a avut o evoluţie de 5%. Precizările UNSAR

Publicat

coloana masini coada masini trafic aglomeratie 590x354
fotografie cu caracter ilustrativ

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a precizat că în primele nouă luni ale anului trecut, prima medie RCA a înregistrat o creștere de 5%, în timp ce dauna medie plătită în baza polițelor RCA a crescut cu 12%.

Precizările vin în urma informaţiilor „trunchiate privind piaţa asigurărilor” transmise miercuri în spaţiul public de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

Astfel, UNSAR cataloghează drept „fake news” informaţia conform căreia în primele 9 luni ale anului trecut, preţul RCA a crescut cu aproximativ 8%.

„În primele 9 luni ale anului trecut, prima medie RCA a avut o evoluţie de 5%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, respectiv 79% faţă de 2021 (pag. 43, Raportul ASF).

Desigur, comparaţia cu 2021 este lipsită de sens, căci datele din acel an includeau două companii specializate în RCA care practicau prime nesustenabile şi care, ulterior, au şi intrat în faliment.

Pentru falimentele acelor două companii plătesc astăzi toţi şoferii din România prin intermediul FGA – Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Mai mult, să nu uităm şi de impactul inflaţiei în toţi aceşti ani.

Ceea ce nu se spune însă este că dauna medie plătită în baza poliţelor RCA a crescut cu 12%, de la 9.583 lei la 10.753 lei, în primele 9 luni din 2023, conform cifrelor oficiale ale ASF (pag. 45)”, explică reprezentanţii UNSAR, într-un comunicat remis, joi, Agerpres

În ceea ce priveşte informaţia conform căreia cheltuielile interne ale asigurătorilor depăşesc 50% din încasări, UNSAR semnalează că, în realitate, conform raportului ASF, rata cheltuielilor pentru achiziţie şi administrare pentru RCA este de 23,25%, în scădere de la 27,48% după primele 9 luni ale anului trecut.

Principala cheltuială a companiilor de asigurări

„Principala cheltuială a companiilor de asigurări este, a fost şi va fi cea cu plata daunelor, în vederea onorării obligaţiilor asumate faţă de clienţi.

Totodată, prin plata de despăgubiri importante, de aproape 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică (în 2022), asigurătorii din România vin în sprijinul oamenilor şi companiilor”, se menţionează în comunicat.

Totodată, UNSAR consideră „fake news” afirmaţia transportatorilor că piaţa de asigurări este susţinută de instituţiile româneşti, în detrimentul intereselor statutului.

„Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost îngheţate. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs.

Nu credem că există o altă industrie care se mai află într-o situaţie similară şi nici de unde anume reiese susţinerea instituţiilor româneşti, ‘în detrimentul intereselor statutului’.

O astfel de acuzaţie nefondată denotă o lipsă de responsabilitate atât faţă de instituţiile statului, cât şi faţă de publicul larg”, afirmă reprezentanţii asigurătorilor.

Ce solicită COTAR Guvernului şi Parlamentului

COTAR a transmis miercuri un comunicat prin care solicita Guvernului şi Parlamentului să îl schimbe de urgenţă pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, motivul fiind „evidenta legătură a acestuia cu piaţa de asigurări RCA”.

„Premierul României, Marcel Ciolacu, poate demara procedura de revocare din funcţie a lui Bogdan Chiriţoiu de la şefia Consiliului Concurenţei, pentru evidenta legătură a acestuia cu piaţa de asigurări RCA.

Companiile multinaţionale vând poliţe RCA cu 250% mai scumpe decât acum 3 ani”, se menţiona în comunicat.

Potrivit organizaţiei transportatorilor, din raportul ASF reiese că, în primele 9 luni ale anului trecut, preţul RCA a crescut cu aproximativ 8%.

„Această creştere a tarifului RCA s-a realizat în timp ce preţurile erau (doar teoretic) plafonate. Consiliul Concurenţei a ales în continuare să nu acţioneze.

Raport COTAR

Dar aceeaşi instituţie acordă un sprijin vădit firmelor de asigurări care vând RCA: Bogdan Chiriţoiu iese public şi solicită Parlamentului plafonarea mascată a preţului la reparaţii – şi, de fapt, distrugerea acestei categorii de servicii”, mai scria în comunicat.

COTAR adăuga că, acelaşi raport arăta că despăgubirile cu manopera de reparaţii din service-urile auto din România nu depăşesc 5% din sumele colectate din tarifele RCA, iar cheltuielile interne ale asiguratorilor sunt de peste 50% din aceste încasări.

Potrivit organizaţiei transportatorilor, este grav afectată industria auto şi de transport – o industrie care aduce 20% din PIB-ul României, în timp ce piaţa de asigurări este de peste 10 ori mai mică, dar e susţinută de instituţiile româneşti, în detrimentul intereselor statului. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a crescut cu 4,15%, în ianuarie 2024

Publicat

În ianuarie 2024, volumul de autoturisme noi înmatriculate în România a înregistrat o creștere de 4,15% față de aceeași perioadă din anul precedent, atingând cifra de 12.733 de unități.

Aceste date sunt centralizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) și sunt citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

În acest sens, clasamentul mărcilor de autoturisme noi este condus, în prima lună a acestui an, de:

  • Dacia – cu 3.948 de unităţi
  • urmată de Toyota – cu 998 de unităţi
  • Skoda (893)
  • Hyundai (853)
  • Renault (784)
  • Volkswagen (766)
  • Tesla (564)
  • Mercedes (519)
  • Kia (478)
  • Ford (417)

Totodată, în ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în ianuarie 2024, cifra de 27.176 de unităţi, în creştere cu 16,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

ACAROM este membru asociat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile – ACEA. Agerpres

Citește mai departe