EVENIMENT
Europol semnalează că şefii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa impun normă la amenzi. IPJ Constanța neagă acuzaţiile
Sindicatul Europol semnalează că la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa este impusă normă privind numărul amenzilor aplicate, iar poliţiştilor li se reproşează atunci când nu dau suficiente sancţiuni contravenţionale. De cealaltă parte, șefii IPJ Constanța neagă acuzațiile.
"Astăzi vă prezentăm un caz de la Constanţa, unde căprăria şi norma de amenzi a fost dusă la rang de 'procedură'. Astfel, poliţistul din stradă este chemat singur în faţa şefului de birou ordine publică şi a adjunctului şefului de secţie, care evident este un 'împuternicit', i se prezintă nişte cifre din care rezultă că e 'nasol'. I se reproşează că nu a produs suficiente amenzi sau că nu a avut suficiente intervenţii, inducându-i-se în mod direct că trebuie să 'vâneze' mai mulţi cetăţeni, după care i se pune în faţă un proces-verbal unde semnează că a luat la cunoştinţă, şi că data viitoare se lasă cu sancţiune", se arată pe pagina de Facebook a Sindicatului Poliţiştilor Europeni.
Sindicaliştii mai acuză, printre altele, modul în care sunt numiţi şefii în Poliţie.
"Este de necrezut că după toate semnalările noastre din ultimii ani, după ce IGPR-ul a ieşit public de mai multe ori în încercarea de a infirma susţinerile noastre cu privire la existenţa unei norme de amenzi, mai avem de-a face cu astfel de şefi, făcuţi la apelul bocancilor. Înţelegem că este o penurie de ofiţeri cu experienţă, aspect dovedit în cadrul ultimelor concursuri organizate pentru ocuparea funcţiilor de adjuncţi de inspectori şefi în Constanţa, unde candidaţii au luat note de 4 şi 5, însă nu ne putem bate joc de sute de poliţişti care au avut ghinionul de a fi conduşi de analfabeţi funcţional", susţine echipa Europol.
Sindicatul spune că a sesizat conducerea Poliţiei Române cu privire la astfel de "anomalii manageriale", încurajându-i totodată pe poliţişti să-i sesizeze când există "presiunea unei norme în activităţile pe care le desfăşoară".
Ce spun reprezentanții IPJ Constanța
IPJ Constanţa a menţionat joi, printr-un comunicat de presă, că nu există o normă de sancţiuni contravenţionale care ar trebui aplicate de poliţiştii instituţiei.
"La data de 17 februarie, conducerea Secţiei 2 Poliţie Constanţa a procedat la evaluarea lunară a agenţilor de poliţie din cadrul Formaţiunii de Ordine Publică, potrivit normelor în vigoare.
Agenţii de poliţie au fost evaluaţi prin prisma indicatorilor de performanţă stabiliţi, printre care se numără cunoaşterea situaţiei operative, infracţiuni şi contravenţii constatate. Astfel, s-a constatat că indicatorii de performanţă a 3 dintre agenţii din cadrul Formaţiunii Ordine Publică au înregistrat scăderi, comparativ cu perioada precedentă, în condiţiile în care Secţia 2 Poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa are una dintre cele mai grele situaţii operative.
În urma evaluării lunare întocmite de conducerea Secţiei 2 Poliţie, s-a întocmit un proces-verbal, prin care celor 3 agenţi de poliţie li s-au adus la cunoştinţă rezultatele evaluării", a transmis IPJ Constanţa.
Agerpres
EVENIMENT
Frații Pavăl de la Dedeman cumpără lanțul de supermarketuri Carrefour România. Tranzacția ar ajunge la 823 milioane de euro
Grupul francez Carrefour a anunțat oficial joi că a intrat în negocieri exclusive cu Paval Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl, proprietarii Dedeman, pentru vânzarea tuturor operațiunilor sale din România, evaluate la aproximativ 823 milioane de euro.
Tranzacția face parte dintr-un amplu proces de analiză strategică început la nivel global și ar putea fi finalizată în a doua jumătate a anului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Cum a arătat protestul AUR la Alba Iulia: ”Turul doi înapoi”, ”Georgescu președinte” și teorii ale conspirației
O mână de oameni s-au adunat în zona Mercur City Center, joi 12 februarie, la ora 12.00, în Alba Iulia, pentru a protesta. Este vorba despre un protest susținut de partidul extremist AUR.
Deși protestul era anunțat ca fiind unul împotriva impozitelor, cei prezenți peste stradă de Sinagoga din Alba Iulia au avut alte teme de protest.
Mai exact, clasicele teme rostogolite și pe internet. Printre cei maxim 25-30 de oameni care au răspuns pozitiv la protestul promovat de George...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor: Precizări ANAF
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor sau a unor modificări legislative recente: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au rămas neschimbate criteriile pentru declararea inactivității fiscale în ceea ce privește mandatul administratorilor.
Precizările oficiale de la ANAF vin în contextul apariției în spațiul public a unor informații false pe acest subiect.
ANAF nu declară...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Investiție de 10 milioane euro la Iclod. O firmă ridică o fabrică de ultimă generație și aduce până la 150 de locuri de muncă
Compania Norstal Steel Structures investește 10 milioane de euro într-un proiect important pentru dezvolatarea economică a comunei Iclod.
Proiectul vizează construirea unei fabrici moderne de structuri metalice, orientată către piața scandinavă și proiectată la cele mai înalte standarde europene de calitate.
Noua unitate industrială este gândită încă din faza de proiect pentru a respecta integral standardele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
