EVENIMENT
Evaluarea naţională – ultima probă, la Limba şi literatura maternă

Candidaţii la Evaluarea naţională din rândul minorităţilor naţionale vor susţine vineri proba la Limba şi literatura maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.
Citește și EVALUARE NAȚIONALĂ 2022, modele de subiecte: TESTELE de antrenament pentru elevii de clasa a VIII-a, setul 2
„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, precizează Ministerul Educaţiei.
Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.
Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).
„Dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22-25 iunie 2021. Accesul candidaţilor, cu respectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică în vigoare, este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30”, afirmă Ministerul Educaţiei.
Ministerul Educaţiei precizează că la probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2021 candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.
Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare.
„Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare”, afirmă sursa citată.
Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.
Ministerul Educaţiei afirmă că probele sunt monitorizate audio-video.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.
De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop.
Totodată, candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.
„Intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat. În sălile de clasă în care se desfăşoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidaţi o distanţă de 1 metru unul faţă de celălalt, pe rânduri şi între rânduri. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maximă posibilă. Fiecare persoană care intră în şcoală va primi câte o mască la sosire şi, dacă solicită, şi la plecare. Sălile de clasă vor avea dezinfectanţi pentru mâini. În incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecţie. Colectarea măştilor purtate se va face în locuri special amenajate şi semnalizate. Este interzis schimbul de obiecte personale. Centrele de examen vor beneficia de asistenţă medicală”, reaminteşte Ministerul Educaţiei care subliniază că fiecare centru de examen va dispune de echipamente şi materiale de protecţie (dezinfectanaţi, măşti etc.).
De asemenea, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 26 iunie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8,00 -14,00.
Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. AGERPRES
EVENIMENT
“Rabla” revine în septembrie cu o finanțare de 200 de milioane de lei. Voucherele vor fi mai mici

Programul „Rabla” va fi relansat în luna septembrie, cu un buget de 200 milioane lei și reguli noi, potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Ghidul de finanțare actualizat va fi lansat în consultare publică până la finalul acestei săptămâni.
“Rabla” revine cu vouchere mai mici
Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care permite continuarea programului, cu accent pe reducerea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula. Activitatea se poate prelungi până la 70 de ani, dar fără pensie. OUG în dezbatere

Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula: Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul, iar măsura s-ar aplica inclusiv polițiștilor. Un proiect de lege prevede că angajații cu decizie de pensionare își pot prelungi activitatea până la vârsta de 70 de ani.
Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul în orice instituție publică sau companie/regie de stat, transmite Antena 3 CNN.
Astfel, nu va încasa pensie în același timp cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pachetul 2 de măsuri ar putea fi adoptat săptămâna următoare prin asumarea răspunderii. Ce conține

Cel de-al doilea pachet de măsuri care va conține reforma companiilor de stat, a administrației publice, a pensiilor magistraților, dar și introducerea unor noi taxe, ar putea fi adoptat săptămâna viitoare de Guvern. PNL a votat în unanimitate să susţină acest Pachet 2 de măsuri, prin asumarea Guvernului.
„Undeva săptămâna viitoare, nu pot să vă spun o zi foarte clară, dar probabil marţi, miercuri, joi este foarte probabil ca premierul să vină şi să susţină acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Alexandru Nazare, în război cu firmele inactive: „Stau sub radar și desfășoară acțiuni de evaziune și fraudă”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțatun set de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, vizând cele peste 460.000 de firme inactive din România, din care 120.000 au datorii de peste 3,5 miliarde de lei.
Acestea vor face parte din pachetul 2 de măsuri pe care Guvernul vrea să le adopte cât mai curând posibil.
Firmele trebuie să își declare activitatea sau vor fi radiate
„E momentul să…
Citește mai mult pe Cluj24.ro