EVENIMENT
Eveniment inedit în această noapte, în județul Constanța: Se va oficia din nou slujba de Înviere, în toate bisericile
În bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului, marți noaptea se va oficia din nou slujba de Înviere, de această dată cu public, credincioșii fiind invitați să vină ca să primească Lumină, deoarece acest lucru nu a fost posibil de Paște.
Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt la Arhiepiscopiei Tomisului, a spus la Digi24 că ritualul nu va fi similar cu slujba de Înviere.
”Așa cum prevede Cartea de slujbă, va fi odovania Învierii, adică sfârșitul sărbătorii Învierii, care este oarecum asemănătoare în conținut ca slujba Învierii, la care adăugăm doar chemarea de a veni să ia Lumină pentru credincioșii care doresc și nu au avut posibilitatea în noaptea de Paști. Mulți credincioși au avut această tristețe sufletească, faptul că nu au putut săvină la biserică, să se bucure de comuniunea cu ceilalți, plus spovedania și împărtășania care perioada stării de urgență a fost ceva mai dificilă”, a spus el.
Tănăsescu spune slujba se va desfășura în aer liber, credincioșii trebuie să poarte mască de protecție și se va respecta distanța de 2 metri între credincioși.
”Nu neașteptăm la același aflux de credincioși cum ar fi fost de Înviere. Nu este contexul de așa natură, nu e zi de mare sărbătoare, poate de aceea mulți nu au înțeles ce este cu această slujbă. Nu este o invenție a Arhiepiscopiei Tomisului”, a spus el.
”Nu am înțeles de unde atâta frământare în presă și chiar acuze gratuite la adresa arhiepiscopiei și a ÎPS Teodosie”, a spus el, adăugând că și alte biserici ortodoxe din Europa au luat această decizie.
”La noi s-a lăsat cumva la latitudinea fiecăruia, în virtutea unei autonomii relative parțiale, în care arhiereul poate institui post, poate modifica anumite slujbe, în niște limite. Nu e nimic ilegal, necanonic sau toate prostiile care s-au spus”, a spus Tănăsescu.
Biserica Ortodoxă Română spune, însă, că ”adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an” a avut loc, iar decizia Arhiepiscopiei Tomisului de a oficia slujba este luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale şi asumată integral doar de ierarh şi de acest for bisericesc local”.
”Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei numită ”Odovania Învierii” și a Sfintei Liturghii la miezul nopții, clerul acestei eparhii urmând a chema credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști, este una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral doar de ierarh și de acest for bisericesc local”, arată BOR într-un comunicat de presă.
”Noi ne-am asumat-o, când am decis pentru eparhia noastră, normal că noi am decis, nu a decis și patriarhia pentru noi. Acel cuvânt cred că se referă doar la exclusivitatea alegerii noastre, ca for bisericesc local”, spune Tănăsescu.
”Putem discuta de ”adevărata slujbă”. Cred că dl Bănescu (purtătorul de cuvânt al BOR, n.r.) a vrut să spună că slujba de Paști a fost de Paști și să nu confundăm cu aceasta, că s-a făcut o confuzie. Dar și slujba din seara aceasta e foarte reală, e prevăzută de tipicul bisericesc. Cred că a vrut să explice logic ce trebuie să înțelegem cu toții. Noi, la Constanța, am decis, tocmai în virtutea acestei atonomii relative eparhiale, și normal că nu și-a asumat-o altcineva”, a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
Sursa: digi24.ro
Sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului
EVENIMENT
Spectacol total la Transylvania Open WTA250. Emma Răducanu și Jaqueline Cristian, printre jucătoarele care joacă luni
Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026, una dintre cele mai importante competiții sportive din România, Transylvania Open WTA 250, turneu desfășurat în sala polivalentă BTarena.
Evenimentul aduce la Cluj jucătoare de top din tenisul feminin mondial și promite o săptămână de meciuri spectaculoase.
Programul zilei de luni, 2 februarie
Ziua de luni propune un program intens, cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Statul nu mai poate bloca avizele de urbanism și construcții. Noua lege prevede sancțiuni și amenzi de zeci de mi de lei
Ordonanța care modifică reglementările din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, cu scopul de a reduce blocajele administrative în procesul de autorizare a fost publicată în Monitorul Oficial. Noile măsuri vizează atât lucrările de construcții, cât și lucrările de utilități publice și serviciile comunitare.
Documentul poate fi consultat AICI
Ordonanța urmărește eliminarea practicilor prin care documentațiile erau întârziate sau blocate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătăţii anunţă schimbarea codurilor de boală. Măsuri după decizia privind neplata primei zile de concediu medical
Ministrul Sănătăţii anunţă schimbarea codurilor de boală. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că urmează să fie schimbate codurile de boală, după decizia privind neplata primei zile de concediu medical. Acesta a precizat că se lucrează deja la normele de aplicare şi urmează să fie puse în transparenţă decizională.
Ministrul Sănătății a făcut duminică seara precizări la Antena 3 CNN, referitoare la ordonanța OUG nr. 91/2025, intrată în vigoare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Luni, 2 februarie – Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Tradiții și superstiții
În ziua de 2 februarie se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale, la 40 de zile după Crăciun.
În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40).
După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
