Connect with us

EVENIMENT

Ziua Naţională a României la Alba Iulia, în online: Un 1 Decembrie pe care îl trăim altfel pentru prima dată

Publicat

1 decembrie

Evenimentele organizate de Ziua Naţională a României la Alba Iulia, oraş care în 1 Decembrie ar urma, dacă situaţia epidemiologică o va permite, să iasă din carantină, vor fi transmise online, ele neavând loc cu public, potrivit informaţiilor prezentate, vineri, într-o conferinţă comună de presă, pe esplanada Sălii Unirii, de autorităţile judeţene şi locale.

"Vom avea evenimente organizate aproape zilnic, vor fi transmise online, astfel încât să respectăm regulile impuse de pandemie", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Alba, Ion Dumitrel.

La rândul său, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a subliniat că este "un 1 Decembrie pe care îl trăim altfel pentru prima dată" după 1989, acesta arătându-se însă convins că "sufletele şi inimile românilor vor bate de 1 Decembrie, oriunde s-ar afla ei, pentru Alba Iulia".

Edilul a transmis chiar o invitaţie să vină la Alba Iulia celor care doresc să fie aici de Ziua Naţională, dar numai dacă situaţia epidemiologică o va permite.

"Dacă situaţia pandemică va permite, îndrăznesc de pe acum să le fac invitaţia să vină la 1 Decembrie - sigur, vor afla din timp dacă se va putea sau nu (dacă nu va fi prelungită măsura carantinei în Alba Iulia - n.r.)", a declarat Pleşa.

Primarul a menţionat că autorităţile pregătesc oraşul de sărbătoare. "Va fi un iluminat frumos, va fi pavoazat cu tricolor pe toate arterele principale", a spus acesta.

Şi prefectul Nicolae Albu a subliniat că va fi "o sărbătoare altfel", dar că e foarte important să fie marcată Ziua Naţională.

"Programul a fost prezentat Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Evenimentele importante se vor desfăşura online şi fără public", a spus prefectul de Alba, care a menţionat că sănătatea oamenilor este cea care primează.

Nicolae Albu a menţionat că după primele trei zile de carantină, în Alba Iulia se înregistrează o scădere a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

"Dacă lucrurile vor merge bine, de 1 Decembrie nu o să mai avem carantină. Asta depinde de incidenţă, de recomandările care vor fi date de către specialişti", a mai spus prefectul.

Programul Zilei de 1 Decembrie va debuta la Alba Iulia cu o masă rotundă găzduită de Sala Unirii, urmată de un Te-deum la Catedrala Reîntregirii. De la 13,30 va fi lansată, tot la Sala Unirii, "Ruta Unităţii Naţionale 1848-1912-1922", expoziţie care este deschisă publicului până la sfârşitul anului. Nu va lipsi din program ceremonia militară dedicată Zilei Naţionale a României de la Monumentul Unirii. Va avea loc şi un spectacol folcloric, transmis live, intitulat "Cânt şi suflet românesc".

Tot la Sala Unirii, de la ora 17, va fi o lansare de carte, "1 Decembrie 1918", de Tudor Roşu, moment urmat la Biblioteca Judeţeană "Lucian Blaga" de povestea fotografiilor Unirii, realizate de Samoilă Mârza.

Seara se va încheia cu o altă transmisiune live, concertul omagial "Simfonic România 2020", un recital al Orchestrei de Cameră a Judeţului Alba.

Până de 1 Decembrie vor avea loc zilnic o serie de evenimente culturale, toate transmise online. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani

Publicat

un minor din alba, în vârstă de 16 ani, cercetat

Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic. 

Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.

Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Genetica, rol mai mare în determinarea duratei de viaţă a oamenilor – studiu

Publicat

oameni e1668501448328.jpg






Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.

Genetica, rol de 50% în durata vieții

Un nou studiu indică un rol mult mai...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive

Publicat

programul în policlinici prelungit până la ora 20:00 și acces

Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.

Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.

Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscop 1-7 februarie 2026: Care sunt cele mai avantajate zodii în materie de bani. Ce nativi trebuie să aiba grijă în dragoste

Publicat

horoscop 1 7 februarie 2026: care sunt cele mai avantajate zodii

Horoscop 1-7 februarie 2026: Cele mai avantajate în perioada 1 februarie 2026-7 februarie 2026, par a fi Leul, Capricornul și Fecioara, pentru că au un mix bun de vizibilitate, eficiență și control.

În dragoste, ar fi bine să aibă mai multă grijă Scorpionul și Peștii, fiindcă pot apărea emoții intense, gelozie sau idealizare, iar Berbecul să fie atent la ton în discuțiile directe. Balanța și Gemenii ar câștiga dacă evită indecizia sau promisiunile făcute din entuziasm,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe