ACTUALITATE
EXCLUSIV. VIDEO FOTO. Prima jandarmeriță din România cu câine de serviciu este la Cluj. Patrulează împreună cu cățelușa Daka
Plutonierul Ana Cuzub, de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, este prima jandarmeriță din Jandarmeria Română care are un câine de serviciu în dotare. Aceasta patrulează în misiuni de ordine publică alături de cățelușa Daka, un ciobănesc german în vârstă de 2 ani.
Ana lucrează la IJJ Cluj din 2016, iar după un an s-a transferat la grupa canină și își desfășoară activitatea la grupa conducători câini serviciu.
”Pasiunea pentru câini o am din copilărie, am avut acasă, în familie, mai mulți câini, chiar din rasa ciobănesc german. Dresajul unui câine este o muncă uriașă, sunt antrenamente pe care le facem zilnic, pentru păstrarea deprinderilor în timp”, a spus jandarmerița pentru Cluj24.
Ana și Daka s-au întâlnit în 2019 și au stat un an de zile în perioada de predresaj, pentru a se obișnui una cu alta.

”Daka avea statut de elev, aveam atunci alte antrenamente de executat cu ea. Am întărit atașamentul, ne-am cunoscut reciproc. Apoi am participat la un curs de specializare de patru luni la Centrul Chinologic al MAI de la Sibiu pe specializarea patrulare-intervenție pe misiuni de asigurare a ordinii publice. Daka a absolvit cu brio și a obținut media 9,70, câine de serviciu de categoria 1. Suntem la început și eu și ea, iar cursul a fost o premieră pentru amândouă”, a spus jandarmerița.
Absolvirea cursului, în 19 noiembrie, a fost un cadou de ziua de naștere a cățelușei, care s-a născut pe 20 noiembrie 2019, astfel că tocmai a împlinit luna trecută 2 ani.
Cele două participă la misiuni la competiții sportive, la concerte, la proteste, dar cățelușa poate fi folosită inclusiv la acțiuni de scotocire în clădiri sau zone în aer liber...
ACTUALITATE
În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România
Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare diferă semnificativ între județele României, potrivit celor mai recente date valabile la începutul lunii februarie 2026, făcute publice de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).
În acest context, Botoșaniul se află în partea superioară a clasamentului național privind costul apei potabile, deși județul continuă să fie...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.
Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.
În sălile de clasă au avut loc momente de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică
Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.
După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani
Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.
Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
