Connect with us

ACTUALITATE

Experiment inedit în Franţa: Concerte de probă cu peste 1.000 de participanți, pentru a testa răspândirea coronavirusului

Publicat

Franţa va proba eficacitatea măsurilor anti-COVID-19 în marile aglomeraţii de public la trei concerte cu peste 1.000 de participanţi, care se vor desfăşura în următoare luni în oraşele Paris şi Marsilia, a anunţat marţi ministrul francez al culturii Roselyne Bachelot, relatează agenţia EFE.

Într-un interviu acordat postului LCI, Roselyne Bachelot s-a declarat optimistă cu privire la o posibilă redeschidere a sălilor de evenimente la care publicul stă pe scaune, dar mai degrabă pesimistă asupra acelora unde spectatorii stau în picioare, acestea fiind şi cele pentru care se vor face aceste experimente.

Planul constă în organizarea a două concerte în sala Le Dome din Marsilia, ce are o capacitate de 8.000 de spectatori, plus încă unul în centrul sportiv Bercy din Paris.

Intrarea la aceste concerte va fi gratuită, dar participanţii vor fi numai voluntari sănătoşi, cu vârste între 20 şi 40 de ani, şi toţi vor purta mască.

Cei peste 1.000 de participanţi la fiecare dintre concerte vor fi testaţi pentru COVID-19 în ziua concertului, apoi vor efectua alte două teste, după 7 şi 14 zile, astfel încât să poată fi evaluată posibila transmitere a virusului în timpul acestor evenimente.

Dacă demersul va fi dus la bun sfârşit, pe 8 aprilie se va desfăşura la Marsilia un mare congres medical la care vor fi analizate rezultatele şi va fi studiat un sistem care să poată fi aplicat pe ansamblul Franţei.

Activitatea culturală de concerte, cinema şi teatru este suspendată în această ţară din 29 octombrie, când a fost decretat al doilea lockdown pentru a frâna răspândirea coronavirusului. Agerpres

sursa foto: Walkerssk de la Pixabay

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

280 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

peste 350 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista

Publicitate

Doar 280 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
MEDIC (FARMACIST) DIRECTOR ADJUNCT SANATORIUL DE NEUROPSIHIATRIE PODRIGA  LOC. DRAGUSENI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

România bagă 9,5 miliarde de euro în armată: Tancuri, rachete, elicoptere și fabrici repornite

Publicat

românia bagă 9,5 miliarde de euro în armată: tancuri, rachete,

Publicitate

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat luni, la Guvern, o listă cu 21 de proiecte de înzestrare cu armament prin proiectul SAFE, care totalizează 9,53 miliarde de euro.

Miruță a explicat că proiectul SAFE este foarte avantajos pentru România, însă a atras atenția că industria națională de apărare trebuie să se ‘dezmorțească’.

‘Trebuie să menționez un lucru care se aruncă în spațiu public, că sunt bani de împrumut și că nu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Liceul „Anastasie Bașotă” din Pomârla a fost reabilitat cu 7,5 milioane de lei prin PNRR

Publicat

botoșani: liceul „anastasie bașotă” din pomârla a fost reabilitat cu

Publicitate

Cei peste 370 de elevi ai Liceului ‘Anastasie Bașotă’ din Pomârla învață, începând de luni, într-o clădire reabilitată și modernizată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Investiția se ridică la aproximativ 7,5 milioane de lei, care include atât refacerea imobilului, cât și dotarea sălilor de curs cu mobilier nou și materiale didactice de ultimă generație. De asemenea, încălzirea unității de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosar penal pentru o femeie de 40 de ani, din Curtești, care a condus cu autorizația provizorie expirată

Publicat

dosar penal pentru o femeie de 40 de ani, din

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către o femeie, de 40 de ani, din comuna Curtești.

 În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna aprilie a anului 2025.

 Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe