Connect with us

EVENIMENT

Explozie de pacienți Covid la Spitalul Victor Babeș Timișoara

Publicat

Numărul de paturi în zona roșie a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara a fost suplimentat de luni, după ce în ultimele zile a fost „o explozie” de pacienți care au ajuns la unitatea medicală.

Potrivit reprezentanților spitalului, numărul de paturi a fost suplimentat cu 23, astfel că totalul locurilor destinate pacienților cu Covid în Secția de Boli Infecțioase a unitații ajunge la 99.

„În ultimele zile a fost o explozie, practic, de pacienți infectați cu Sars CoV 2 care au ajuns la noi, având forme moderate, dar și severe. Nu puțini sunt cei care au nevoie de oxigen suplimentar. Am fost nevoiți să extindem zona roșie și am introdus alte câteva saloane de la boli infecțioase. Pacienții care erau în acele saloane până acum au fost mutați intr-o <zonă albă> de pe o altă secție. Pentru asta am reorganizat Secția de Pneumologie. Vrem să o păstrăm <albă>. Nu ne putem permite să neglijăm pacienții cu patologii acute, asta în primul rând, dar nici pe cei cu neoplasme. La etajul 1 vor fi tratați atât pacienții cu diagnostic de pleurezie, cu pneumonii, altele decât cele produse de coronavirus, BPOC, dar și cei cu neoplazii pulmonare. La etajul doi vor fi tratați pacienții cu TBC. Nu vom renunța la paturile din zona albă în care trebuie să tratăm pacienții cu afecțiuni pulmonare care necesită internare”, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie dr. Victor Babeș Timișoara.

Reprezentanții unității medicale anunță că, în viitor, se are în vedere și înființarea unei secții de pre-terapie pentru pacienții cu COVID 19 cu forme severe și foarte severe de boală, aceasta în funcție de evoluția cazurilor.

„Am mai spus-o și o repet, acest val 4 de COVID 19, care ne va lovi cu forță, este valul nevaccinaților. Aproape 98 la sută din cei care vin în spital și au forme moderate sau severe de boală nu au fost imunizați. Cei câțiva pacienți internați, vaccinați cu doză completă și care au o formă medie de boală, deci nu severă, au o imunitate scăzută din cauza unor comorbidități, de exemplu neoplazii sau alte afecțiuni foarte grave, iar vaccinul nu își face în totalitate efectul. În același timp, avem foarte mulți pacienți cu COVID tineri, bineînțeles, nevaccinați”, a mai spus managerul.

Conform acestuia, luni, în Spitalul Victor Babeș sunt internați 81 de pacienți cu COVID 19.  MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Echipa de fotbal CFR Cluj pleacă în cantonament în Spania. Când e programat primul meci din Superligă

Publicat

cfr spa e1767385659994.jpg






Echipa de fotbal CFR Cluj se va reuni, sâmbăă, 3 ianuarie, la Cluj-Napoca, iar duminică, jucătorii vor pleca în Spania, la Oliva Nova, unde se vor pregăti până pe 14 ianuarie.

În cadrul cantonamentului de iarnă, clujenii vor disputa mai multe meciuri de pregătire contra unor echipe internaționale.

Primul meci al CFR Cluj din returul Superligii va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 17,45, acasă, pe stadionul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Pârtia albastră de la Mărișel, de 2000 de m, se deschide sâmbătă. Vești bune pentru schiorii clujeni

Publicat

marisel.jpg






Reprezentanții Mărișel Ski Bike Resort din comuna clujeană Mărișel anunță vești bune pentru schiori. Astfel, datorită ninsorilor din ultimele zile, începând de sâmbătă, 3 ianuarie, se deschide pârtia albastră, care are 2000 de m, până jos la Telescaun.

”Se lucreaza in continuare la partia rosie sa o putem deschide cat de curand”, arată aceștia.

Potrivit prognozei meteo, sâmbătă temperatura în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Când se întorc elevii la școală din vacanța de iarnă. Când au liber din nou, pentru vacanța de schi

Publicat

zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar. lege adoptată

Când se întorc elevii la școală: Vacanța de iarnă 2025-2026 se încheie pe 7 ianuarie, iar joi, 8 ianuarie este prima zi de școală din Modulul 3, așa cum prevede structura anului școlar 2025-2026

ȘCoala începe joia pentru că marți și miercuri sunt sărbători, respectiv Boboteaza (pe 6 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie).

Urmează o perioadă de cursuri din 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Andrei Rațiu, interviu în care vorbește despre copilăria din Alba, acordat jurnaliștilor de la Fanatik

Publicat

andrei rațiu, interviu în care vorbește despre copilăria din alba,

Andrei Rațiu a vorbit despre copilăria sa petrecută în Alba, mai precis la Aiud și Unirea, unde și-a petrecut primii ani din viață. 

Fotbalistul echipei naționale a acordat un interviu la Fanatik, iar jurnaliștii nu au ocolit întrebările legate de locul nașterii și experiența sa timpurie în România.

Hai să stăm puțin de vorbă despre povestea ta. Din afară, pare foarte frumoasă, de succes, perfectă. Dar este presărată de luptă și sacrificii foarte multe. Te-ai...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe