ACTUALITATE
Explozie la un bloc din insula Jersey: O persoană a murit și mai multe sunt date dispărute
O persoană și-a pierdut viața, iar altele sunt date dispărute, în urma unei explozii care a avut loc într-un bloc de apartamente din Jersey.
Potrivit BBC, aproximativ 12 persoane sunt date dispărute, iar două sunt tratate la spital după explozia produsă în St Helier.
Căutările sunt în curs de desfășurare, iar șeful poliției, Robin Smith, a declarat că se așteaptă ca acestea să dureze „câteva zile”.
„Nu știu numărul exact al apartamentelor distruse, dar avem o clădire cu trei etaje care s-a prăbușit complet”, a spus el.
Serviciile de urgență au anunțat că incendiul provocat de explozie a fost stins.
Forțele de ordine au declarat că folosesc resurse specializate pentru a găsi „orice persoană prinsă în dărâmături”.
Autoritățile le-au cerut locuitorilor insulei să nu se prezinte la serviciul de urgență „decât dacă este absolut necesar”.
(sursa: Mediafax)
ACTUALITATE
„Bursa Sfântului Nectarie”, un dar pentru tinerii credincioși ai Botoșaniului oferit de părintele Marius Ciobanu, parohul Bisericii „Sf. Apostol Andrei și Sf. Ierarh Nectarie”
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Deficitul comercial al României a urcat la 24,5 miliarde de euro după primele nouă luni din 2025. Țara noastră importă mult mai mult decât exportă
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro

