EVENIMENT
Explozie puternică într-o parcare din București. Trei mașini distruse de flăcări
Incendiu violent în București într-o parcare din cartierul Titan. Trei maşini au fost distruse de flăcări, urmate de explozii puternice.
Vecinii speriați au sunat la 112 în jurul orei 2.00. Pompierii au ajuns imediat la faţa locului, au reuşit să stingă incendiul, însă pagubele sunt majore.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauza incidentului.
Iarna începe să-și intre în drepturi și în jud. Cluj. A nins viscolit azi-noapte și șoferii au început să aibă probleme pe unele drumuri județene.
Este și cazul celui dintre Ciurila și Sălicea, pe care s-a circulat în condiții dificile, fapt pentru care administratorul drumului a fost amendat pentru că nu a efectuat deszăpezirea acestuia și nu a acționat cu material antiderapant.
Administratorul drumului dintre Ciurila și Sălicea, AMENDAT pentru…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Remorca unui camion, răsturnată de vântul puternic într-o parcare de pe Autostrada A1, în Sibiu
Remorca unui camion care staționa vineri, în parcarea Tălmaciu de pe Autostrada A1, în județul Sibiu, a fost răsturnată de rafale puternice de vânt.
Imaginile cu incidentul au fost publicate de către CNAIR. Reamintim faptul că din cauza vremii nefavorabile, circulația rutieră a fost închisă pe Autostrada A1, între Sibiu și Boița.
„Remorca unui autocamion a fost răsturnată de vânt în timp ce staționa în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cazul accidentelor în lanț produse pe o stradă cu polei din Alba Iulia: AMENDĂ pentru firma care trebuia să întrețină drumul
În urma accidentelor produse marți dimineața, pe pasarela din zona cartierului Partoș din Alba Iulia, în urma cărora 16 mașini au fost avariate, polițiștii au amendat firma care trebuia să întrețină drumul pe timp de iarnă cu suma de 3.465 de lei.
Potrivit IPJ Alba, în conformitate cu OUG nr.195/12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, art.105 pct.28, polițiștii Biroului Rutier, din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Concertul de colinde românești, devenit o tradiție a lunii decembrie în Cluj-Napoca, sărbătorește anul acesta 10 ani de la prima sa ediție, într-un eveniment aniversar dedicat speranței și generozității.
Pe 17 decembrie, la ora 19:00, la Auditorium Maximum UBB, publicul va avea ocazia să asculte colindele tradiționale românești într-o prelucrare și orchestrare de excepție a compozitorului Cristian Bence-Muk.
10 ani de colinde care dăruiesc: Ediție…
Citește mai mult pe Cluj24.ro