Connect with us

ACTUALITATE

Extenuate de pandemie, asistentele medicale australiene au intrat în grevă

Publicat

Mii de asistente medicale s-au adunat marţi la Sydney, cel mai mare oraş al Australiei, pentru a protesta împotriva lipsei de efective şi a stresului legat de pandemie, informează AFP.

Sfidând o interdicţie de a face grevă, mii de asistente medicale au pornit în marş în direcţia parlamentului local pentru a denunţa, din spatele măştilor chirurgicale, condiţiile lor de muncă.

Mulţimea de asistente medicale a cântat şi a aplaudat pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de penuria persistentă de paturi în spitale şi de echipamente, şi pentru a atenţiona cu privire la oboseala lor cauzată de această criză sanitară prelungită.

Cu pancarte pe care se putea citi "asistentele medicale nu fac faţă" sau "Cu 'Mulţumesc' nu-ţi poţi plăti chiria", ele i-au criticat pe liderii politici, pe care îi acuză că le ignoră problemele.

Asistentele medicale australiene lucrează de doi ani supunându-se unui protocol sanitar strict, încercând în acelaşi timp să-şi îndeplinească bine sarcinile lor zilnice şi să asigure un program de vaccinare fără precedent.

Numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus a explodat în ultimele luni

Numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus a explodat în ultimele luni, supraaglomerând spitalele şi diminuând efectivele atunci când personalul se îmbolnăveşte sau când este constrâns să intre în izolare.

"Populaţia trebuie să audă adevărul, nivelul actual de personal nu este adaptat, el este periculos şi supune pacienţii unor riscuri", a explicat Asociaţia asistentelor medicale şi moaşelor din Noul Wales de Sud.

Într-un comunicat, Departamentul Sănătăţii din acest stat australian le-a mulţumit asistentelor medicale pentru "munca lor neobosită timp de doi ani de pandemie de COVID-19". Însă, adaugă el, "există mai multe asistente medicale şi moaşe în spitalele din Noul Wales de Sud decât în orice alt moment din istorie".

O închidere draconică a frontierelor şi o politică strictă de depistare şi urmărire i-a permis Australiei să ţină în frâu COVID-19 în timpul unei bune părţi a pandemiei. Însă apariţia variantei Omicron a dus la zeci de mii de contaminări şi zeci de morţi pe zi în Australia.

De la începutul pandemiei, au fost înregistrate aproape 2,5 milioane de contaminări, la o populaţie de circa 25 de milioane de locuitori. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Nu adormiți cu focul aprins în sobă, avertizează pompierii

Publicat

nu adormiți cu focul aprins în sobă, avertizează pompierii

Publicitate

Este foarte greu este să faci față frigului din această perioadă, însă siguranța și viața sunt mai importante decât orice. Nu adormiți cu focul aprins în sobă, un moment de neatenție poate avea urmări grave.

Riscurile sunt reale și periculoase:
❗ Intoxicația cu monoxid de carbon, un gaz invizibil și fără miros, care poate provoca amețeli, pierderea cunoștinței și chiar deces în timpul somnului.
❗ Incendiile, declanșate de scântei sau jar...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Concursul „Numai poetul”, la Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești: O săptămână sub semnul lui Eminescu

Publicat

concursul „numai poetul”, la Școala gimnazială nr. 2 tudor vladimirescu

Publicitate

În perioada 15–21 ianuarie 2026, Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești a devenit, pentru câteva zile, un loc în care poezia s-a simțit altfel: mai aproape, mai vie, mai caldă. Elevii din ciclul gimnazial au participat la proiectul de activitate extrașcolară „Numai poetul”, un demers dedicat memoriei și operei lui Mihai Eminescu, dar și bucuriei de a crea, de a recita și de a înțelege frumusețea cuvântului.

Proiectul a fost...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Accident între Mestecăniș și Iacobeni, județul Suceava. Un autotren a rămas imobilizat transversal pe carosabil

Publicat

accident între mestecăniș și iacobeni, județul suceava. un autotren a

Publicitate

Un autotren a rămas imobilizat transversal pe carosabil, blocând complet circulația în ambele direcții pe DN 17, între localitățile Mestecăniș și Iacobeni, județul Suceava. Incidentul s-a produs în jurul orei 17:30-17:45, în dreptul localității Iacobeni, și a implicat doar conducătoarea autotrenului (femeie, fără încărcătură în remorcă).

Conform informațiilor transmise de Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliției...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi și obligații legale: Cum trebuie transportați copiii în mașină

Publicat

amenzi și obligații legale: cum trebuie transportați copiii în mașină

Publicitate

Reguli privind transportul copiilor în mașină. Codul Rutier prevede reguli clare privind transportul copiilor în autovehicule. Șoferii sunt obligați prin lege să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, copiii poartă centurile de siguranță sau că sunt transportați numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, informează alba24.ro.

Potrivit art. 36 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe