Connect with us

ACTUALITATE

Facebook continuă să înregistreze creşteri ale veniturilor şi numărului de utilizatori, în pofida amenzilor

Publicat

facebook

Facebook continuă să înregistreze creşteri ale veniturilor şi numărului de utilizatori, în pofida faptului că a primit două sancţiuni de mai multe milioane de dolari în aceeaşi zi şi că are deschise o serie de investigaţii de către reglementatori, a anunţat compania, citată de agenţia EFE.

Compania, condusă de Mark Zuckerberg, a câştigat în perioada ianuarie-iunie 2019, 5,045 miliarde dolari, cu 50% mai puţin faţă de cele 10,093 miliarde dolari profit în perioada similară din 2018, dar, pe de altă parte, încasările au crescut cu 26,85%, până la 31,963 miliarde dolari, iar numărului de utilizatori activi lunar s-a majorat până la 2,41 miliarde.

Motivul pentru care profitul a scăzut în pofida acestei creşteri a veniturilor şi utilizatorilor trebuie căutat în sancţiunile reglementatorilor - cea mai mare dintre acestea anunţată miercuri, de 5 miliarde dolari, pe care Facebook le-a preconizat şi au fost prevăzute în conturi, scrie EFE.

Miercuri, Comisia Federală pentru Comerţ a SUA (FTC) a anunţat o amendă de 5 miliarde dolari pentru proasta gestionare a datelor private ale utilizatorilor, cea mai mare impusă vreodată unei companii de tehnologie, şi, la rândul său, Comisia pentru Piaţa de valori (SEC) a anunţat o amendă de 100 milioane dolari.

În plus, compania a profitat de prezentarea rezultatelor pentru a confirma ceva ce se specula încă de marţi, când s-a anunţat ancheta şi anume că este una dintre firmele de tehnologie investigate de către Departamentul de Justiţie al SUA pentru presupuse practici de monopol.

În paralel, Facebook este subiectul unei alte investigaţii antimonopol a FTC, a explicat compania, motiv pentru care noi sancţiuni apar drept o posibilitate reală la orizont.

În pofida acestora şi a multiplelor scandaluri care în ultimii ani au afectat imaginea sa în presă şi în rândul unor utilizatori, afacerea Facebook continuă să aibă un parcurs bun şi nu numai că adaugă noi utilizatori, ci şi cei deja existenţi petrec mai mult timp sau desfăşoară mai multe activităţi în reţeaua de socializare.

Luni s-a anunţat că utilizatorii sunt tot mai activi pe Facebook, ceea ce s-a văzut în creşterea atât a like-urilor cât şi a click-urilor pe anunţuri, conform ultimelor date ale Audience Insights, instrumentul creat de reţeaua de socializare cu scopul de a fi cunoscute obiceiurile internauţilor.

În perioada ianuarie - iunie, media comentariilor scrise de fiecare utilizator pe Facebook a crescut de la 4 la 5, media de like-uri s-a majorat de la 9 la 13 şi, în cazul click-urilor pe anunţurile din reţeaua de socializare, avansul a fost de la 8 la 11.

În total, 2,7 miliarde persoane la nivel mondial utilizează lunar cel puţin unul dintre principalele produse ale companiei, care, în afară de Facebook, include şi Instagram, WhatsApp şi Messenger.

Publicitatea continuă să fie principala sursă a venituri a companiei şi, în cadrul acesteia, publicitatea pe dispozitive mobile reprezintă 94 % din total.

"Am avut un trimestru puternic şi afacerea noastră şi comunitatea continuă să crească. Investim în realizarea de protecţii pentru o confidenţialitate mai mare pentru toată lumea şi noi experienţe pentru cei care folosesc serviciile noastre", a afirmat Zuckerberg în comunicat.

În afară de sancţiunea economică, Facebook s-a angajat, de asemenea, în faţa FTC să aplice o serie de măsuri stabilite pentru îmbunătăţirea operaţiunilor în ceea ce priveşte confidenţialitatea, care includ, printre altele, faptul că Zuckerberg va trebui să certifice personal avansurile în acest domeniu.

Astfel, dacă CEO-ul şi cofondatorul reţelei sociale va minţi şi declaraţiile sale nu vor corespunde cu îmbunătăţirile reale ale reţelei aceasta s-a putea solda cu anchete civile şi penale la nivel individual pentru mărturie falsă.

În pofida sancţiunilor, creşterea veniturilor şi a numărului de utilizatori ai Facebook au animat miercuri investitorii de la Wall Street, iar acţiunile companiei au urcat cu 0,89 %, până la 206,50 dolari pe titlu în operaţiunile electronice de după închiderea bursei din New York. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Publicat

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe