ACTUALITATE
Fals director, reținut în Bistrița-Năsăud. A înșelat angajații unor magazine și a obținut peste 18.000 de lei din încasările acestora
Un bărbat din Arad, care a reușit să ”colecteze” peste 18.000 de lei din încasările unor magazine, prezentându-se drept directorul acestora, a fost prins și reținut pentru 24 de ore, de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Este bănuit de comiterea unor astfel de înșelăciuni în mai multe județe.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 25 aprilie - 6 mai, sub pretextul unei colaborări comerciale și folosind calități mincinoase, un bărbat ar fi indus-o în eroare pe angajata unui magazin din Bistrița. Bărbatul s-ar fi prezentat drept directorul general al societății în cauză și i-ar fi solicitat femeii să predea diverse sume de bani. În total, acesta ar fi obținut în mod ilegal suma de 18.022 lei, bani care proveneau din încasări.
În urma investigațiilor întreprinse s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptelor. Este vorba despre un bărbat de 46 ani, din județul Bacău și care, fără forme legale, locuiește în municipiul Arad. De asemenea, a fost identificat și un tânăr de 18 ani, bănuit că ar fi participat la comiterea infracțiunilor. Până la această dată, polițiștii au reușit documentarea a 7 cazuri de înșelăciune cu același mod de operare, comise în mai multe județe.
Joi, polițiștii de investigații criminale din Bistrița-Năsăud și Arad, sub coordonarea directă, în teren, a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele persoanelor în cauză. Cu această ocazie, au fost descoperite și ridicate înscrisuri relevante pentru cauză.
Bărbatul de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
