EVENIMENT
Fals taximetrist prins de poliţiştii din Sibiu, cu o sabie şi un cuţit în maşină
Un tânăr de 26 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un taxi fără atestat profesional şi cu o sabie tip macetă şi un cuţit în maşină, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu.
"La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, poliţiştii Secţiei Nr. 1 Poliţie Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus în regim TAXI pe Bulevardul Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 26 de ani. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine atestat de pregătire profesională, cel aflat la volan fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.450 de lei. De asemenea, în urma verificării autoturismului, poliţiştii au găsit în interiorul vehiculului o sabie tip macetă şi un cuţit, bunuri care au fost confiscate", se arată în comunicatul IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
AGERPRES
EVENIMENT
MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic
Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.
Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip "Media Intelligence", care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.
Printre acestea se numără...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Ochelari revoluționari cu AI pentru nevăzători, dezvoltați la Cluj. Povestea .lumen, start-up-ul care schimbă vieți
Pornit dintr-o experiență personală și dintr-o idee inspirată de tehnologia mașinilor autonome, start-up-ul românesc .lumen (dotlumen) din Cluj-Napoca dezvoltă ochelari inteligenți care ghidează nevăzătorii prin vibrații pe cap, replicând funcționalitatea unui câine-ghid.

Fondată la Cluj-Napoca de Cornel Amariei, compania a trecut prin sute de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni: Vreme ploioasă la final de februarie și temperaturi în creștere în martie
Meteorologii au publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, luna martie va începe cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar ulterior, spre jumătatea lunii, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice.
Săptămâna 16 februarie 2026 - 23 februarie 2026
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026.
La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
