EVENIMENT
Familiile Putin şi Lavrov, sancţionate de Statele Unite
Statele Unite au anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia din Ucraina, vizându-i direct pe membri de familie ai preşedintelui rus Vladimir Putin şi ministrului de externe Serghei Lavrov, transmit AFP şi dpa.
Casa Albă a comunicat că sancţiunile sunt îndreptate şi împotriva celei mai mari instituţii financiare ruse, Sberbank, şi a celei mai mari bănci private din Rusia, Alfa Bank. Sunt blocate toate activele acestora legate de sistemul financiar american şi li se interzice cetăţenilor SUA să facă afaceri cu aceste bănci.
Printre persoanele fizice cărora li s-au blocat activele din Statele Unite şi li s-a interzis accesul la băncile americane sunt fiicele adulte ale lui Putin, numite de presa rusă Maria Voronţova şi Katerina Tihonova; soţia şi fiica ministrului de externe Lavrov; membri ai Consiliului de Securitate al Rusiei, printre care fostul preşedinte şi premier Dmitri Medvedev, şi actualul prim-ministru al guvernului de la Moscova, Mihail Mişustin.
"Aceste persoane s-au îmbogăţit pe seama poporului rus. Unele dintre ele sunt răspunzătoare de asigurarea sprijinului necesar pentru războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Această acţiune le izolează de sistemul financiar al SUA şi blochează orice active pe care le deţin în Statele Unite", arată comunicatul preşedinţiei americane.
Un înalt oficial american a explicat agenţiei France Presse, sub rezerva anonimatului, că Washingtonul urmăreşte crearea unui "cerc vicios" prin acumularea de sancţiuni după ce Rusia a invadat Ucraina. "Privăm (Rusia - n. red.) de capitaluri, de tehnologie, de talente, iar pachetul de măsuri pe care le luăm creează o spirală care se accelerează pe măsură ce Putin continuă escaladarea" militară, a arătat sursa respectivă.
Încă de marţi, se aflase că noile sancţiuni interzic şi orice investiţii în Rusia.
SUA vor lua măsuri şi împotriva unor "mari firme strategice de stat" ruse, însă lista nu a fost deocamdată publicată. Administraţia condusă de preşedintele Joe Biden a indicat că aceste măsuri menite să facă din Rusia o "paria" a economiei mondiale vor menaja însă sectorul energetic care - observă AFP - este principala sursă de venituri pentru regimul lui Vladimir Putin. AGERPRES
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Tezaurul din aur descoperit în comuna clujeană Pălatca. 121 de piese, vechi de 4.000 de ani
Un tezaur spectaculos din aur, datând din perioada 1400–1200 î.Hr., a fost descoperit la Pălatca, în județul Cluj. Cele 121 de piese, cântărind aproximativ 500 de grame, provin din Epoca Bronzului târziu și ar fi aparținut, cel mai probabil, unei femei de rang înalt.
Acesta este unul dintre seturile de piese prezentate de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, în cadrul expoziției...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Bărbat din Fărău, REȚINUT după ce a furat o mașină și a intrat cu ea într-un gard de beton. Ce au constatat polițiștii
Un bărbat de 35 de ani din localitatea Fărău a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere și furt în scop de folosință. Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Fărău, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis de conducere și furt în scop de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cel mai mare eveniment de legislație și fiscalitate din România, revine în 2026 cu o nouă ediție regională, organizată la Cluj-Napoca, pe 4-5 martie. Cea de-a doua ediție TaxEU Forum Cluj-Napoca va avea loc Hotel Radisson Blu și va reuni specialiști din companii importante de consultanță fiscală, precum și experți bine-cunoscuți în domeniu pentru a explica impactul celor mai recente modificări legislative.
...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut: o mare parte dintre ele aveau deficiențe majore. Situația în Alba
Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut. Mai precis, inspectorii Registrului Auto Român au verificat din punct de vedere tehnic 92.219 vehicule, la nivelul întregii țări.
În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 38,5% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
- instalația electrică de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
