Connect with us

EVENIMENT

Fără permis de conducere, la volanul unui autoturism radiat din circulaţie şi cu plăcuţe de înmatriculare false, într-o localitate din Ialomița

Publicat

Un tânăr de 20 de ani este cercetat penal după de a fost depistat, pe o stradă din municipiul Slobozia, fără permis de conducere, la volanul unui autoturism radiat din circulaţie şi cu plăcuţe de înmatriculare false, potrivit IJP Ialomiţa.

"Marţi seară, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din oraşul Amara. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, a rezultat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Conducătorul auto a prezentat pentru autoturismul condus un certificat de înmatriculare provizoriu eliberat de autorităţile franceze, reieşind în urma verificărilor că pe teritoriul României este radiat din circulaţie din anul 2017", se arată într-un comunicat transmis miercuri de IPJ Ialomiţa.

De asemenea, în urma cercetărilor a rezultat faptul că numărul de înmatriculare montat pe autovehicul este atribuit unui autoturism de altă marcă şi cu altă serie de şasiu.

Tânărul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunilor de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere", "punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare", şi "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România". AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Vacanța de schi a început pentru elevii din trei județe din țară. Când vor intra în vacanță copiii din Alba

Publicat

vacanța de schi a început pentru elevii din trei județe

Vacanța „de schi” a început de luni, 9 februarie, pentru elevii din trei județe din țară. Potrivit calendarului, elevii din Cluj, Timiș și Bistrița-Năsăud vor avea o săptămână de vacanță, între modulele 3 și 4 de cursuri. Elevii din județul Alba vor intra în vacanța de schi în perioada 23 februarie – 1 martie. 

Săptămâna de vacanță mobilă, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, este programată în intervalul 9 februarie – 1...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atenție, șoferi! Cod galben de ceață în Cluj. Vizibilitatate sub 50 de metri

Publicat

ceata e1668006009365.jpg






Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, în următoarele ore, valabile pentru zone din Banat şi Transilvania, printre care și localități din județul Cluj.

Vizibilitate chiar sub 50 de metri

Conform prognozei de specialitate, până la ora 11:00, ceaţa densă va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Unele medicamente pot lipsi temporar din farmacii, în acest an. Ce spune Ministrul Sănătății

Publicat

ministrul sănătății a anunţat cine va fi exceptat de la

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avertizat duminică că pot apărea și în acest an discontinuități în aprovizionarea cu anumite medicamente la farmacii, însă a subliniat că aceste probleme nu sunt generate de lipsa fondurilor sau a unui cadru legislativ adecvat, ci de dificultăți în procesul de producție.

„Mai apar crize din discontinuități de producție. Există perioade în care producătorul nu alimentează farmaciile pentru o săptămână-două cu anumite...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Situație rară la Curtea de Apel Alba: Fosta iubită a lui Kreiner este și parte vătămată, dar și inculpată într-un alt dosar penal

Publicat

concubina lui adrian kreiner, reȚinutĂ în dosarul mamei ucise de

Fosta concubina a omului de afaceri Adrian Kreiner, Adriana Viliginschi, va ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia, în calitate de suspect într-un alt dosar penal. De asemenea acesta și parte vătămată în dosarul care deja se judecă la instanța din Alba Iulia, cazul crimei omului de afaceri din Sibiu.

Însă, acesta a fost recent arestată preventiv (într-un dosar penal distinct) la cererea procurorilor din Sibiu, fiind cercetată pentru complicitate la omor calificat. 

Femeia a făcut...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe