Connect with us

ACTUALITATE

Fără vaccin, fără loc de muncă: Vaticanul înăspreşte tonul faţă de angajaţii care se opun vaccinării împotriva coronavirusului

Published

on

Autorităţile de la Vatican au transmis angajaţilor din Cetatea Sfântă că riscă să îşi piardă locurile de muncă dacă refuză să fie inoculaţi cu un vaccin anti-COVID-19 fără să prezinte motive medicale legitime, informează Reuters.

Într-un decret semnat de cardinalul Giuseppe Bertello, preşedintele Guvernatoratului statului Vatican, se afirmă că imunizarea cu un astfel de vaccin reprezintă "o alegere responsabilă" prin prisma riscului de a face rău altor persoane.

Vatican, cel mai mic stat din lume, cu o suprafaţă de 0,44 kilometri pătraţi, are câteva mii de angajaţi, iar cei mai mulţi dintre ei locuiesc pe teritoriul Italiei. Campania sa de vaccinare a început luna trecută, iar papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a fost unul dintre primii rezidenţi din Vatican care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Noul decret, redactat pe şapte pagini, precizează că angajaţii care nu se pot vaccina din motive medicale ar putea să primească alte funcţii, probabil unele care presupun contacte cu mai puţine persoane, dar vor beneficia de acelaşi salariu, chiar dacă noul loc de muncă ar putea fi considerat o retrogradare profesională.

Potrivit decretului, angajaţii care refuză să se vaccineze fără motive întemeiate vor fi plasaţi sub incidenţa unei dispoziţii specifice dintr-o lege adoptată în 2011, care reglementează drepturile şi îndatoririle angajaţilor.

Articolul din legea din 2011 stipulează că angajaţii care refuză "măsurile preventive" ar putea fi supuşi "unor diverse grade de consecinţe care ar putea să ducă la concediere".

Decretul a fost semnat pe 8 februarie şi publicat ulterior pe site-ul Guvernoratului statului Vatican.

Papa Francisc este un susţinător declarat al vaccinurilor, folosite pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

"Este o alegere etică, pentru că vă jucaţi cu sănătatea voastră, cu viaţa voastră, dar vă jucaţi şi cu vieţile celorlalţi", a declarat suveranul pontif într-un interviu acordat televiziunii de stat italiene, luna trecută.

Vaticanul a decis ca vaccinarea anti-COVID-19 să devină obligatorie pentru jurnaliştii care îl vor însoţi pe papa Francisc în vizita sa din Irak de luna viitoare.

Giuseppe Bertello, care a semnat decretul, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în decembrie 2020 şi s-a plasat în autoizolare.

Mai puţin de 30 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate la Vatican, cele mai multe în rândul membrilor Gărzii Elveţiene, care locuiesc în cazărmi comunale. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Published

on

„festivalul plăcintelor” de la stăuceni: tradiția care unește comunitatea de

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Published

on

un bărbat din dorohoi a ajuns din control judiciar în

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.

Publicitate

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 februarie, în jurul orelor 23:00, a încălcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, prin care i se interzicea să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani

Published

on

amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona

Poliția Locală Botoșani a anunțat că a aplicat sancțiuni pentru mai multe fapte care afectează ordinea și liniștea publică în zona Pieței Centrale, în urma unei acțiuni desfășurate la finele acestei săptămâni, pe 12 februarie.

Publicitate

Printre abaterile constatate de polițiștii locali se numără consumul de alcool pe domeniul public, cerșetoria, adresarea de expresii jignitoare, fumatul în locurile de joacă pentru copii și comerțul ambulant...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Mașini ridicate și zeci de amenzi pentru parcări ilegale în zona Pieței Centrale din Botoșani după controalele Poliției Locale

Published

on

mașini ridicate și zeci de amenzi pentru parcări ilegale în

Parcările ilegale din zona Pieței Centrale au fost din nou în vizorul Poliției Locale Botoșani, în cadrul unei acțiuni desfășurate la finele acestei săptămâni, pe 12 februarie, menită să fluidizeze traficul și să redea spațiul public pietonilor.

Publicitate

Polițiștii locali au verificat principalele artere din jurul pieței, unde sunt frecvente opririle pe trotuare, în stațiile de transport public, pe carosabil sau în apropierea trecerilor pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading